Trei bulgari au fost găsiți vinovați de o instanță din Londra că au făcut parte dintr-o unitate rusească de spionaj care era condusă de fugarul Jan Marsalek și care supraveghea pentru Kremlin o bază militară americană și persoane aflate în vizorul Moscovei, relatează hotnews.ro.
Instanța a stabilit, vineri, că Vanya Gaberova (30 de ani) și Tihomir Ivanchev (39 de ani) și Katrin Ivanova (43 de ani) au conspirat pentru a aduna informații utile inamicului în perioada august 2020 – februarie 2023, o acuzație pe care aceștia au negat-o.
Potrivit Sky News, cei trei erau supranumiți „Minionii” și lucrau pentru GRU, serviciul rusesc de informații militare.
Procurorii spun că trioul, alături de Orlin Roussev și Bizer Dzhambazov, care și-au recunoscut vinovăția înainte de începerea procesului, au urmărit jurnaliști și au vrut să însceneze un simulacru de protest în faza ambasadei Kazahstanului la Londra.
Fugarul Jan Marsalek, fost director al companiei falimentare Wirecard, i-a însărcinat pe cetățenii bulgari și cu spionarea soldaților ucraineni care erau instruiți la o bază militară din Germania, cu scopul de a le monitoriza mișcările pe câmpul de luptă după invazia lansată de Rusia în februarie 2022, au explicat procurorii englezi.
Cetățeanul austriac este căutat de autoritățile germane pentru o fraudă de miliarde de euro pe care ar fi comis-o în calitate de director de operațiuni al Wirecard, o companie de plăți care a intrat în faliment în 2020. Nu se știe unde se află Jan Marsalek în prezent, însă se crede că este în Rusia, de unde ar fi condus rețeaua de spionaj.
Financial Times relata într-un material din aprilie 2024 că Marsalek s-ar fi folosit de funcționari compromiși din serviciile secrete austriece pentru a spiona cetățeni europeni, inclusiv prin baza de date Schengen, și pentru a plănui spargeri și asasinate comise de echipe rusești de elită.
Ivanova, Gaberova și Ivanchev au pledat nevinovați pentru acuzația de conspirație cu scopul de a aduna informații utile inamicului, susținând că nu știau că ajută Rusia. Totuși, instanța i-a condamnat, iar Ivanova a fost găsită vinovată și pentru deținere de documente de identitate false.