Președintele în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, se află în fața fostului premier interimar Andrei Ghiurov în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, conform rezultatelor exit-poll citate de AFP și The Sofia Globe.

Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a obținut 52,5% din voturi la scrutinul de duminică, potrivit rezultatelor exit-poll de la Alpha Research. Andrei Ghiurov, candidatul pro-occidental, este creditat cu un scor de 43,4%, în timp ce 4,1% dintre alegători au ales opțiunea „Nu susțin pe nimeni”.

Rezultatele exit-poll de la agenția Market Links o plasează pe Liotova la 50,7%, iar pe Ghiurov, la 44%.

Exit-poll-urile estimează rata de participare între 27 și 29%. Nivelul este mai mare decât în primul tur, desfășurat în 25 octombrie, când a fost înregistrat un record negativ din acest punct de vedere – o prezență de 23%, potrivit Agerpres.

Iotova a câștigat primul tur de scrutin cu un scor de 35%. Ghiurov a obținut 32% dintre voturi.

Dacă victoria din al doilea tur se concretizează, Iotova este prima femeie aleasă la președinția Bulgariei.

Din postura de vicepreședintă, ea a preluat funcția prezidențială în ianuarie 2026, după ce Rumen Radev a demisionat pentru a intra în politica parlamentară. Radev a câștigat alegerile parlamentare anticipate din aprilie.

Înainte de a fi vicepreședintă și apoi președintă a Bulgariei, ea a fost membră a Parlamentului European.

Iliana Iotova se opune ajutorului pentru Ucraina

Președinta în exercițiu a Bulgariei este în favoarea dialogului cu Rusia și se opune ajutorului pentru Ucraina, vorbind în schimb despre o „coaliție pentru pace”.

Iotova, care se descrie drept o „președintă a păcii”, a repetat, în cadrul unei dezbateri televizate joi seara, că „pacea nu poate veni decât prin negocieri”.

„A investi și mai mulți bani în Ucraina, a furniza arme noi, mai sofisticate, nu duce decât la și mai multe distrugeri și la moartea multor oameni de ambele părți”, a declarat ea.

„Să numim țara din care provin amenințările”

În contrast cu adversara sa din cursa prezidențială, Andrei Ghiurov a considerat că „Rusia trebuie să pună capăt agresiunii sale pentru ca următoarele etape să poată fi parcurse”.

„Să numim țara din care provin amenințările”, a adăugat el, reproșându-i Ilianei Iotova că nu a menționat direct Moscova.

Bulgaria, o țară istoric apropiată de Rusia, rămâne profund divizată în ceea ce privește relația cu Moscova.

Ghiurov a candidat cu o platformă pro-occidentală, pro-UE și pro-NATO. El a criticat guvernul Radev pentru modul în care gestionează politica externă și pentru creșterea prețurilor din țară.

Dacă rezultatele oficiale vor confirma exit-poll-urile, Iotova își va începe noul mandat în ianuarie 2027.

În Bulgaria, președintele este comandantul suprem al forțelor armate și stabilește prin decret data alegerilor parlamentare, și numește guverne interimare, dacă este necesar. Totodată, acordă cetățenia, azilul și grațierea și are un drept de veto limitat asupra legilor, relatează hotnews.ro.