Presedintele rus Vladimir Putin are la dispozitie o vasta retea de buncare secrete, care se intinde de la Moscova pana in Muntii Ural. Noi adaposturi subterane sunt in continuare construite in Rusia, relateaza vineri Ukrainska Pravda si Rbc.ua, citate de Agerpres.
Aceasta informatie are la baza o ancheta efectuata de saptamanalul rus Sobesednik (Interlocutorul), iar unul din autori este chiar redactorul-sef al publicatiei, Oleg Roldughin, care a acordat un interviu despre investigatie canalului de televiziune independent Dojdi (cu sediul in Letonia).
„Inca in perioada sovietica erau construite buncare pentru inaltii functionari de stat, dar constructia lor s-a intensificat in ultimul timp. Stim cu certitudine ca exista buncare la Moscova, in Ural si in regiunea Volgai”, a spus Roldughin.
Putin dispune de doua sisteme de buncare: unele inregistrate si altele neinregistrate, a spus el.
Sistemul de buncare tine de competenta Directiei generale pentru programe speciale, un organism de securitate oficial distinct, subordonat direct presedintelui rus. Seful acestei directii este Aleksandr Linet, fost sef al unui departament in cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB) pentru Districtul militar Sud. In 2020, Putin i-a daruit acestuia un apartament de 176,7 m.p. in imobilul in care se afla Directia pentru administrarea patrimoniului presedintiei ruse din centrul Moscovei.
In cursul anchetei, Roldughin si echipa sa de jurnalisti au descoperit ca aceiasi muncitori angajati pentru construirea buncarelor oficiale si a tunelurilor pe sub palatul lui Putin de la Ghelendjik (tinutul Krasnodar) construiesc de asemenea adaposturi private pentru presedinte.
Numarul buncarelor private este net superior celor care pot fi identificate prin contracte oficiale sau alte documente.
Potrivit jurnalistului, un grup de muncitori a descoperit ca tunelurile din Moscova coboara pana la 200 de metri sub pamant. Ei au gasit din intamplare aceste tuneluri. La scurt timp, acestia au fost condamnati la diferite sanctiuni administrative, unii dintre ei fiind pasibili de pedeapsa cu inchisoarea si trebuind sa paraseasca Rusia.
Roldughin a adaugat ca renovarea buncarelor a inceput dupa ce Putin a devenit presedinte. De exemplu, ascensoarele buncarelor din Moscova au fost modernizate, valoarea lucrarilor ridicandu-se la aproximativ 55 milioane de ruble (circa 902.000 dolari) pentru trei ascensoare.
„Amploarea proiectului permite sa se traga concluzii asupra profunzimii buncarelor si ce tipuri de ascensoare si puturi sunt instalate sub Moscova. Agentia care se ocupa de construirea puturilor pentru lansatoare de rachete este responsabila de aceasta modernizare. Numeroase buncare sunt legate unele de altele prin tuneluri lungi de mai multe zeci de kilometri”, sustine Roldughin, care explica unde se afla buncarele lui Putin.
Mai intai exista tuneluri ascunse sub centrul Moscovei. Potrivit jurnalistilor, celebrul sistem Metro-2 (denumire neoficiala pentru buncarele clasificate anterior) leaga cladirile guvernamentale din Moscova (in principal Kremlinul) de buncarele capitalei, precum si de orasele Balasiha, Cehov si Kaluga.
Jurnalistii de la Sobesednik au descoperit una din intrarile secrete ale unui tunel in apropiere de bulevardul Miciurinski din Moscova. Jurnalistii au relatat ca exista zeci de instalatii de acest tip in capitala Federatiei Ruse in diferite locuri: Aleea Lucinikov ( nu departe de Piata Lubianka, adresa sediului si a inchisorii FSB), Aleea Krestovozdvijenski (in apropierea Ministerului Apararii) si Taganka (langa buncarul lui Stalin). Multe dintre ele sunt concentrate de asemenea in jurul fostului teren viran numit Ramenki-43, unde ar exista un intreg oras subteran, legat de Kremlin prin tuneluri.
In plus, exista adaposturi subterane sub palatul lui Putin din orasul Ghelendjik, pe tarmul Marii Negre.
Jurnalistii cred ca exista un alt buncar sub muntele Iamantau, intr-un oras bine ascuns in Ural intr-un oras numit Mejgorie, situat la sud de Ekaterinburg, undeva intre Magnitogorsk si Ufa.
„Formatiunea teritoriala administrativa inchisa” (orase secrete, cunoscute sub numele de ZATO, in limba rusa), Mejgorie a aparut combinand doua orasele militare, Beloretk-15 si Beloretk-16, situate la 20 km unul de altul. In general, se presupune ca circa 15.000 de persoane locuiesc acolo. Nici macar localnicii din regiune nu pot intra in oras decat cu permise speciale.
Jurnalistii subliniaza ca anumite lucrari la muntele Iamantau s-au intensificat in ultimul timp. S-au cheltuit multi bani. Avioanele rusesti au impus o zona de excludere aeriana deasupra muntelui si este dificil sa patrunzi acolo pe jos, afirma jurnalistii de la Sobesednik.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


