Cadavrul unui militar indian care a disparut in Muntii Himalaya in urma cu 38 de ani a fost descoperit in ghetarul Siachen, relateaza BBC si News.ro.

Chandrashekhar Harbola si 19 colegi de-ai sai au fost prinsi intr-o avalansa in timpul unei operatiuni de patrulare in ghetarul Siachen de-a lungul granitei dintre India si Pakistan, in 1984. Cincisprezece cadavre au fost recuperate ulterior, dar cinci au ramas date disparute.

Siachen este cel mai inalt camp de lupta din lume, iar soldati din ambele tari mor in timpul furtunilor si avalanselor. Unitatea armatei care a reperat cadavrul lui Harbola a gasit si un altul, dar acesta nu a fost inca identificat, a relatat agentia de stiri PTI.

Familia lui Harbola, care locuieste in districtul Haldwani din statul himalayan Uttarakhand, a spus ca descoperirea le ofera alinare. In satul sau a fost planificata o inmormantare cu onoruri militare.

Nu este prima data cand trupul unui militar este gasit dupa zeci de ani.

India si Pakistanul isi disputa zona ghetarului Siachen
O unitate de patrulare a descoperit cadavrul lui Tukaram V Patil in 2014 - la 21 de ani dupa ce acesta a disparut in ghetari. Siachen a fost o zona disputata intre India si Pakistan. Au fost purtate negocieri pentru demilitarizarea zonei, dar fara niciun succes.

Trupele vecinilor dotati cu arme nucleare au purtat o scurta batalie pentru a-si impune controlul asupra ghetarului Siachen in 1984. Dupa mai mult de patru decenii, trupele ambelor natiuni sunt inca stationate pe terenul inospitalier.

Cel putin 129 de militari pakistanezi au murit in 2012 intr-o avalansa in apropierea ghetarului Siachen.

India si Pakistan au fost indemnate sa isi retraga trupele din zona contestata, dar cei doi vecini nu au ajuns la o decizie. Cel putin 10 militari indieni au murit intr-o avalansa in 2016 si alti patru au murit in 2019 in circumstante similare.

In luna ianuarie a anului trecut au avut loc mai multe confruntari si intre soldatii indieni si cei chinezi pe granita de pe Himalaya.

Sursa: