Ungaria, care în prezent nu îndeplinește niciunul dintre criteriile necesare pentru adoptarea monedei euro, ar putea îndeplini aceste condiții în jurul anului 2030, a declarat vineri premierul Peter Magyar, conform Reuters. Acesta a precizat că reducerea datoriei publice va reprezenta cea mai dificilă provocare.
Măsurile de cheltuieli adoptate de fostul premier Viktor Orban înaintea alegerilor au împins deficitul bugetar mult peste nivelul estimat inițial și au adus ratingul de țară al Ungariei aproape de categoria „junk” (nerecomandată investițiilor). Cu toate acestea, agențiile de rating au apreciat că eforturile Budapestei de a adera la zona euro ar avea un impact pozitiv asupra ratingului de credit, scrie hotnews.ro.
Peter Magyar a pus capăt în aprilie celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orban, obținând o victorie categorică în alegeri.
Peter Magyar l-a primit vineri la Budapesta pe președintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, pentru discuții. Pierrakakis a evitat să comenteze calendarul aderării Ungariei la zona euro, dar a afirmat că Eurogrupul va sprijini eforturile țării de a intra în uniunea monetară.
Premierul ungar a acuzat guvernul Orban că a indus în eroare opinia publică în privința situației finanțelor statului.
Ministrul ungar al Finanțelor, Andras Karman, le-a spus jurnaliștilor că va prezenta guvernului, la ședința de cabinet din acest weekend, concluziile unei analize privind starea finanțelor publice. Potrivit acestuia, analiza va sta la baza unui proiect revizuit al bugetului pentru 2026, care urmează să fie trimis Parlamentului până la sfârșitul lunii august.
Peter Magyar a declarat anterior că deficitul bugetar din acest an ar putea ajunge la 6,8% din PIB, mult peste ținta inițială de 5% și de peste două ori mai mare decât pragul de 3% necesar pentru adoptarea monedei euro.
Schimbarea de direcție pro-Uniunea Europeană promovată de Peter Magyar, precum și reformele ample anticorupție menite să deblocheze fondurile europene înghețate au determinat o creștere a încrederii investitorilor și au susținut piețele financiare din Ungaria.


