Dupa ce a survolat la mica distanta Luna, capsula Orion a NASA urmeaza sa amerizeze duminica in Oceanul Pacific, ultima etapa a misiunii Artemis 1, cu o miza uriasa pentru agentia spatiala americana, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Scutul termic al capsulei Orion – cel mai mare construit vreodata – va trebui sa suporte la reintrarea in atmosfera Pamantului, cu o viteza de peste 40.000 de km/h, o temperatura apropiata de jumatatea celei care exista la suprafata Soarelui (2.800 de grade Celsius).

Amerizarea este programata sa aiba loc in largul insulei mexicane Guadalupe la ora 17:39 GMT (09:39 ora locala).

Succesul misiunii, care va dura in total putin peste 25 de zile, este crucial pentru NASA, care a investit zeci de miliarde de dolari in programul american de intoarcere pe Luna, Artemis, care are drept scop pregatirea unei viitoare calatorii spre Marte.

Primul zbor de testare al acestui vehicul nou – de data aceasta fara astronauti la bord – a fost pana in prezent un real succes, insa abia in ultimele minute ale misiunii va fi indeplinit principalul obiectiv al acesteia: testarea scutului termic al capsulei.

O nava a Marinei SUA, USS Portland, a fost pre-pozitionata pentru operatiunile de recuperare a capsulei. De asemenea, vor fi desfasurate elicoptere si barci pneumatice.

Nava spatiala va fi mai intai incetinita de atmosfera Pamantului, apoi de o serie de nu mai putin de 11 parasute, pana cand va ajunge la o viteza de circa 30 km/h la momentul lovirii apei. Dupa amerizare, aceasta va fi lasata in apa timp de doua ore, mult mai mult decat daca ar fi fost astronauti la bord, pentru a colecta date.

„Vom vedea cum caldura este absorbita de capsula si cum afecteaza aceasta temperatura din interior”, a detaliat Jim Geffre, responsabil pentru Orion in cadrul NASA.

Ulterior, scafandri vor atasa cabluri de capsula pentru a o remorca in interiorul navei, al carei spate va fi partial scufundat. Apa va fi apoi pompata, permitand depunerea lenta a capsulei pe un suport prevazut special in acest scop.

Operatiunile sunt de asteptat sa dureze intre patru si sase ore de la momentul amerizarii. Nava va lua apoi drumul spre San Diego, pe coasta de vest a SUA, unde capsula va fi debarcata cateva zile mai tarziu.

Orion a doborat recordul de distanta pentru o capsula locuibila, aventurandu-se la peste 432.000 km de planeta noastra – mai departe decat au facut-o vehiculele utilizate in cadrul misiunilor Apollo.

Orion nu a transportat de aceasta data niciun astronaut, scopul misiunii Artemis 1 fiind acela de a verifica siguranta capsulei si capacitatea ei de a transporta pe viitor echipaje umane.

Sursa: