Consilierul presedintelui Ucrainei, Mihailo Podoleak, a declarat ca intre Kiev si Budapesta nu sunt niste relatii cordiale. Totodata, spune ca i se pare ciudat ca Ungaria, de doua ori in istoria sa, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial si in cadrul acestuia, trece de partea unui stat nazist. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii In PROfunzime.
Nu as spune ca avem niste relatii cordiale. Fiecare tara, evident, are dreptul sa opteze pentru o pozitie. Fiecare tara poate trece de o parte sau de alta. Pentru mine este ciudat ca Ungaria, de doua ori in istoria sa, in istoria sa recenta, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial si, in fond, in cadrul acestuia, ca sa ma exprim asa, prototip al celei de-a treia conflagratii mondiale, trece de partea unui stat nazist. Arata extrem de ciudat. Este absolut lipsit de perspicacitate si va insemna un esec din punct de vedere istoric. Imi pare ca daca intri de doua ori in acelasi rau, in raul urii, in raul nazismului, mai accentuez o data, acest lucru va avea un impact extrem de negativ asupra patrimoniului istoric al poporului maghiar. Nu prea pricep de ce o fac. Din punctul meu de vedere, este evident ca Rusia, care poarta, repet, din proprie initiativa, pe un teritoriu strain, un razboi de tip genocid, nu este tara care poate fi sustinuta, chiar in pofida faptului ca poti beneficia din partea Rusiei de volume suplimentare de gaze.Oricum ar fi, nu merita ca din cauza gazelor, intr-o retrospectiune istorica, acest volum de gaze nu prea mare si acea reducere de 10 dolari pentru mia de metri cubi, nu merita ca tu sa fii inscris cu cerneala neagra in cartea istoriei. Iata de ce, din acest motiv nu avem actualmente niste relatii stranse si cordiale cu Ungaria,” a mentionat Podoleak.
De asemenea, el a spus ca astazi Ungaria este, in fond, unica tara din Europa, din Uniunea Europeana, care se afla in conflict cu valorile europene, intr-un conflict deschis, de altfel.
„Noi intelegem ca, spre regret, guvernul ungar, mai subliniez o data, nu presedintele, ci premierul Orban are niste viziuni proruse. Noi intelegem prea bine ca acest lucru va avea un impact extrem de negativ asupra reputatiei Ungariei si in cadrul Europei si in fond, sub aspect istoric. Totusi a fost optiunea Ungariei. Eu insa cred ca peste un timp, de altfel, unul foarte scurt, veti observa o schimbare cardinala a politicii externe promovate de Budapesta”, a mai adaugat consilierul lui Zelenski.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


