Pana la carnaval, tot carnaval. Mii de oameni au dansat samba ieri de-a lungul unei plaje din Rio de Janeiro. Actiunea face parte din sirul de evenimente ce preced Marele Carnaval care va incepe peste o saptamana.
La Rio de Janeiro nu trece nicio zi pana la deschiderea oficiala a Carnavalului fara vreun eveniment de promovare si de distractie. Parada organizata pe plaja inainte de carnaval poarta numele de "Simpatie, aproape dragoste". Oamenii isi exprima simpatia unul fata de altul, flirtul este binevenit si nici chiar propunerile indecente nu sunt considerate o insulta. Pentru unii oameni, aceasta parada a devenit mai indragita chiar decat insusi carnavalul. Aceasta femeie, de exemplu, spune ca de 30 de ani nu a ratat nicio manifestatie.
Carnavalul de samba de la Rio va incepe pe 28 februarie si se va incheia pe 4 martie. Pe 8 martie va fi organizata parada campionilor.

