Casa Alba a confirmat ca presedintele american Joe Biden a fost de acord „in principiu” sa se intalneasca cu omologul sau rus, Vladimir Putin, cu o singura conditie: ca Rusia sa nu invadeze intre timp Ucraina.

Summitul fusese anuntat mai intai de Palatul Elysee, dupa ce presedintele francez Emmanuel Macron a avut convorbiri telefonice, duminica, atat cu Vladimir Putin, cat si cu Joe Biden.

Statele Unite „s-au angajat sa continue eforturile diplomatice pana in momentul in care incepe o invazie”, a declarat intr-un comunicat purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Jen Psaki.

„Presedintele Biden a fost de acord in principiu cu o intalnire cu presedintele Putin (...), daca nu are loc o invazie”, subliniaza Psaki.

„Suntem, totodata, pregatiti sa impunem consecinte (sanctiuni - n.r.) rapide si severe daca, in schimb, Rusia alege razboiul”, avertizeaza secretarul de presa al Casei Albe, care mentioneaza in final ca „in prezent, Rusia pare sa isi continue pregatirile pentru a intreprinde foarte curand un atac de amploare asupra Ucrainei”.

Agenda summitului Biden-Putin ar urma sa fie pregatita de secretarul de stat american Antony Blinken si de ministrul rus de externe Serghei Lavrov care vor avea o intalnire saptamana aceasta, in Europa, confirma Casa Alba.

Potrivit propunerii franceze, dupa ce vor vorbi direct, Putin si Biden ar urma sa participe la un summit largit, „cu toate partile interesate”, pe tema securitatii si stabilitatii strategice in Europa. 

Comunicatul Casei Albe

„Asa cum Presedintele a precizat in mod repetat, ne-am angajat sa continuam eforturile diplomatice pana in momentul in care incepe o invazie.

Secretarul Blinken si ministrul de externe Lavrov urmeaza sa se intalneasca la sfarsitul acestei saptamani in Europa, cu conditia ca Rusia sa nu treaca la actiuni militare.

Urmare a acestui angajament, Presedintele Biden a acceptat in principiu o intalnire cu Presedintele Putin, daca, din nou, nu se produce o invazie.

Suntem intotdeauna pregatiti pentru diplomatie. Suntem, de asemenea, pregatiti sa impunem consecinte rapide si severe, in cazul in care Rusia alege calea razboiului. Iar in prezent, Rusia pare sa-si continue pregatirile pentru un asalt - foarte curand - la scara larga asupra Ucrainei.”

Sursa: