Casa Albă i-a cerut lui Kimberly Guilfoyle să demisioneze din funcția de ambasador al SUA în Grecia, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt al Casei Albe, relatează Wall Street Journal și BBC.
„I-am cerut ambasadoarei Guilfoyle să demisioneze. A fost un membru extraordinar al echipei și îi urăm toate cele bune”, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Katie Zacharia, într-o conferință de presă.
Amenințarea făcută de ambasadoare care implica România
Într-un articol publicat la final de septembrie, cotidianul Wall Street Journal relata că ambasadoarea Guilfoyle a dat de înțeles în primăvară, înainte ca Guvernul Ilie Bolojan să cadă în urma unei moțiuni de cenzură, că Statele Unite au fost implicate în asta.
„În luna martie, la o cină organizată la Atena la care au participat oficiali greci și americani, Guilfoyle a intrat într-o ceartă cu ministrul energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, în fața celorlalți invitați”, relata The Wall Street Journal.
Potrivit surselor WSJ, ea a preconizat căderea guvernului român (demis de Parlament pe 5 mai) și le-a spus celor prezenți la cina de la Atena: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”. Avocatul lui Guilfoyle a contestat modul în care a fost relatată această discuție.
Guilfoyle a fost apoi în aprilie la un eveniment la București, când a promovat ideea ca Statele Unite să vândă României GNL care să fie transportate prin Coridorul Vertical, un ansamblu de conducte și infrastructuri energetice care leagă sudul Europei de sud-est și centrul continentului, pe direcția Grecia, Bulgaria, România și mai departe Ungaria, Moldova și Ucraina, transmite Hotnews.


