Japonia a fost lovita de o serie de cutremure puternice in prima zi din 2024. S-au inregistrat aproximativ 50 de seisme intr-un interval de cinci ore, cu magnitudini intre 3,4 si 7,6, scrie stirileprotv.ro.
Cutremurul de magnitudine 7,6 a fost cel mai puternic inregistrat vreodata in Peninsula Noto, din districtul Ishikawa.













De asemenea, un oficial al Agentiei Meteorologice din Japonia spune ca alerta de tsunami emisa anterior a fost prima alerta majora de acest fel de la cutremurul puternic care a lovit Japonia in martie 2011, potrivit BBC.
Autoritatile au emis o alerta de tsunami si le-au recomandat oamenilor sa evacueze zonele de coasa si sa se indrepte catre zonele mai inalte. Si Rusia si Coreea de Sud au transmis avertismente de tsunami.
Cel putin 30 de case case au fost distruse, iar forte ale armatei au fost desfasurate pentru a ajuta la operatiunile de salvare. Sase oameni au ramas prinsi sub daramaturi, dupa prabusirea unor imobile.
Imagini difuzate de media locale au aratat o cladire prabusindu-se intr-un nor de praf in orasul de coasta Suzu, dar si o crapatura uriasa aparuta pe un drum din Wajima. Cutremurul a zguduit, de asemenea, cladiri din capitala Tokyo, situata la aproximativ 500 de kilometri de Wajima, pe coasta opusa, scrie Agerpres.
Iar in orasul Wajima a izbucnit un incendiu urias, in urma cutremurelor.
Spitalele din districtul Ishikawa au raportat un aflux de pacienti. Multi dintre raniti au fracturi, dar deocamdata nu au fost confirmate decese.
Peste 36.000 de gospodarii au ramas fara energie electrica in districtele Ishikawa si Toyama, a declarat furnizorul de utilitati Hokuriku Electric Power.
Autoritatile avertizeaza ca seismele ar putea continua timp de cateva zile si ca exista un risc tot mai mare de alunecari de teren si incendii in zonele afectate.
Mai multe autostrazi au fost inchise circulatiei in zona centrala a Japoniei. Iar circulatia trenurilor de mare viteza (shinkansen) intre Tokyo si departamentul Ishikawa, unde au avut loc cutremurele, a fost de asemenea suspendata, a anuntat Japan Railways.
Compania aeriana japoneza ANA a intors din drum patru avioane care se indreptau spre aeroporturile din Toyama si Ishikawa dupa cutremur, in timp ce Japan Airlines a anulat majoritatea zborurilor de luni catre regiunile Niigata si Ishikawa, potrivit TV Asahi.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


