Generalul a murit in ziua de Craciun, la varsta de 69 de ani, fara sa fi suferit de vreo boala cronica. Cu doua zile inainte, presedintele Rusiei urma sa viziteze cea mai mare fabrica de tancuri din tara, dar in ultimul moment i s-a spus sa renunte, scrie sportmedia.ro

In vreme de razboi, schimbarea abrupta de program a presedintelui produce ingrijorare, discutii si tot felul de scenarii apocaliptice.

In decembrie 2022, Vladimir Putin nu a mai sustinut conferinta anuala de presa la care urmau sa participe si jurnalisti straini, acreditati la Kremlin.

Alexei Maslov a fost, printre altele, comandantul Fortelor Terestre din Rusia, in perioada 2004-2008, fiind transferat la NATO, unde a lucrat o perioada de trei ani.

Generalul avea mijloacele si cunostintele necesare pentru a organiza o lovitura de stat.

Participarea lui Putin la evenimentele publice e indelung planificata, iar interactiunea cu oameni din afara aparatului sau administrativ e regizata cu grija de FSB.

Strazile fusesera curatate de prima zapada si maturate. Parca nici nu ninsese. Oficialii orasului cu peste 350.000 de locuitori, situat in zona Muntilor Urali, aveau emotii. Se luasera masuri extraordinare de paza in asteptarea lui Vladimir Putin.

Presedintele Rusiei urma sa faca o vizita de lucru la Uralvagonzavod (Fabrica de Vagoane Ural) din orasul Nijni Taghil, o veche uzina unde se construiesc tancuri.

O usurare amestecata cu teama s-a strecurat in sufletele celor din conducere cand au aflat, dupa ore de asteptare, ca Vladimir Putin a anulat calatoria de 1.700 de kilometri de la Moscova.

In vreme de razboi, schimbarea abrupta de program a presedintelui produce ingrijorare, discutii si tot felul de scenarii apocaliptice.

Cei din Nijni Taghil, dar si cei din conducerea fabricii nu stiau la ce sa se astepte.

In decembrie 2022, Vladimir Putin a renuntat sa mai sustina si conferinta anuala de presa la care urmau sa participe si tot mai putinii jurnalisti straini, acreditati la Kremlin.

De asemenea, a fost anulata si traditionala emisiune TV, transmisa in direct, in care presedintele Rusiei raspundea la intrebarile cetatenilor.

Dar o vizita de lucru la o fabrica de tancuri e un demers strategic cu scopul de a motiva angajatii si administratorii sa produca mai mult, dar sa fie rezolvate si problemele logistice care pun piedici fluxului de fabricatie.

Moartea generalului

Alexei Fedorovici Maslov, un general in retragere in varsta de 69 de ani, avea si el emotii. Din postura de manager al departamentului exporturi nu fusese invitat sa-l intampine pe Putin si nici sa participe la sedinta presedintelui cu conducerea fabricii.

Cariera lui activa se incheiase in 2011, iar inainte de retragere servise ca reprezentant al Rusiei la NATO, fiind adjunctul lui Dmitri Rogozin, un mare sustinator al presedintelui. 

Generalul fusese, printre altele, comandantul Fortelor Terestre din Rusia, in perioada 2004-2008, fiind transferat la NATO, unde a lucrat o perioada de trei ani.

In 2011 a primit o sinecura la Uralvagonzavod, fiind specialist in tancuri, ca o recunoastere a meritelor sale. Dar atunci nimeni nu se gandea la razboi.

Situatia s-a deteriorat rapid dupa ce Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, in 24 februarie 2022. O tesatura de neincredere s-a asternut printre oficialii din armata si administratie. 

Fiecare il suspecta pe celalalt de tradare sau il invidia pentru ca ajunsese in zona de interes a lui Putin.

Alexei Fedorovici Maslov moare in ziua de Craciun, fiind internat in spitalul militar din localitate, in 24 decembrie, la o zi dupa ce liderul de la Kremlin si-a anulat vizita de la fabrica de tancuri.

Generalul nu era cunoscut ca avand o afectiune cronica, sanatatea lui fiind intr-o stare buna, au anuntat mai multe publicatii, citand surse locale.  

Operatiunea Valkiria, varianta rusa

In aceeasi luna, mai mor in conditii misterioase doi asociati, e vorba de Pavel Antonov si Vladimir Bidenov, primul parlamentar si membru al partidului de guvernamant Noua Rusie.

Intr-un articol publicat de Jonathan Sweet si Mark Toth in revista americana „The Hill” se sugereaza ca a existat un complot pus la cale de generalul Maslov, care urma sa-l elimine pe Vladimir Putin in timpul vizitei de la fabrica de tancuri.

„Cat de aproape au fost Maslov si complicii sai necunoscuti in Nijni Taghil? Generalul avea mijloacele si cunostintele necesare pentru a organiza o lovitura de stat. El a fost comandant sef al tuturor fortelor terestre din Rusia si, mai tarziu, reprezentantul militar al Rusiei la NATO. A avut contacte in Occident care s-ar fi putut dovedi utile pentru a ajuta la negocierea incheierii imediate a razboiului din Ucraina”, a scris importanta revista conservatoare „The Hill”.

Jurnalistii americani fac o paralela intre planul generalului Maslov si „Operatiunea Valkiria”, cea in care un grup de ofiteri germani au incercat sa-l ucida pe Hitler in iulie 1944.

Desi nu se stiu prea multe detalii despre tentativa de lovitura de stat, sunt indicii ca in armata Rusiei exista un grup de ofiteri care nu sunt de acord cu razboiul si cu pierderile suferite de trupele Moscovei.

A intrat pe radarul FSB

Legatura dintre moartea generalului si anularea unei vizite importante a lui Vladimir Putin e greu de explicat altfel decat printr-o alerta primita de FSB.

Mark Hertling, un general american in rezerva, comandant al fortelor SUA din Europa, l-a cunoscut pe Maslov si a spus despre el ca a fost „un ofiter bine pregatit, care a incercat sa profesionalizeze armata rusa. Din pacate, el a fost marginalizat dupa radicalizarea lui Putin. Mandatul sau la comanda fortelor terestre a coincis cu inceputul perioadei in care Putin a devenit din ce in ce mai dornic de a declansa un conflict militar”.

Jurnalistii americani de la „The Hill” considera ca FSB il avea sub urmarire pe fostul Maslov pentru ca lucrase ca reprezentant la NATO, fiind suspectat ca are relatii de colaborare cu serviciile de informatii occidentale, dar si pentru ca era foarte bine vazut de multi ofiteri din armata rusa.

Frica de revolta, dar si de o posibila lovitura de stat l-a determinat pe presedintele Rusiei sa se izoleze. Participarea la evenimentele publice e indelung planificata si interactiunea lui Putin cu oameni din afara aparatului sau administrativ e regizata cu grija de FSB.

O alta metoda de a-l proteja pe liderul de la Kremlin e cea a inlaturarii cu cinism a posibililor inamici de catre „echipele mortii”, formate si antrenate de GRU, agentia de spionaj a armatei, si FSB, serviciul secret al Rusiei.

Modul de lucru al acestora a ajuns in atentia opiniei publice de nenumarate ori in ultimii ani. 

Un lung sir de atentate si morti suspecte

Otravirea lui Alexandr Litvinenko, in noiembrie 2006, cu poloniu, in restaurantul unui hotel din Londra, a fost primul caz socant in care trimisi ai Moscovei au anihilat un inamic al lui Putin.

Un alt episod in care „echipele mortii” si-au facut simtita prezenta a fost tentativa de otravire a lui Serghei Skripal, fost ofiter de informatii rus care a trecut de partea britanicilor, si a fiicei acestuia, Iulia.

Cei doi au fost otraviti cu Novicioc, o substanta paralizanta, folosita ca arma chimica, inventata de rusi si interzisa de Conventia de la Geneva. Ei au supravietuit atentatului care a avut loc in localitatea britanica Salisbury, in data de 4 martie 2018.

Alexei Navalnii, liderul opozitiei ruse, a scapat si el dintr-o tentativa de asasinat, planuita de serviciile secrete ruse, care au folosit din nou neurotoxina Novicioc, de data asta in august 2020, la doi ani dupa incercarea de eliminare a lui Serghei Skripal.

Cele trei cazuri au avut un impact major asupra opiniei publice internationale, care a facut astfel cunostinta cu metodele serviciilor secrete din Rusia, folosite in interes personal de Vladimir Putin.

Intr-o investigatie realizata de cotidianul USA Today, se arata ca 38 de oameni de afaceri, lideri politici, opozanti si militari au murit in conditii neelucidate intre anii 2014 si 2017.

S-a intrat intr-o etapa extrem de agresiva la scurt timp dupa ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea si au inceput confruntarile dintre separatisti si fortele ucrainene din regiunea Donbass.

De la inceputul invadarii Ucrainei, zeci de oligarhi, directori de companii si oameni politici si-au pierdut viata in conditii misterioase, fara ca autoritatile ruse sa ancheteze decesele suspecte.

Moartea generalului Alexei Maslov arata gradul inalt de paranoia in care traieste Vladimir Putin, dar si faptul ca serviciile de informatii rusesti stiu ca in armata exista grupuri de ofiteri care il contesta pe presedintele Rusiei.