Palatul fostului dictator sirian Bashar al-Assad a devenit o atracție turistică după căderea sa neașteptată de la putere. Potrivit Bild.de, oamenii care înainte se temeau să se apropie de clădire, acum fac fotografii și vizitează încăperile private ale fostului lider, scrie libertatea.ro.

Publicat:13.12.2024, 20:36

Biroul lui Bashar al-Assad, cu o masă scumpă din lemn prețios, a rămas neatins. În dormitor, doar cadrul patului de mahon mai amintește de fostul ocupant.

«Înainte de a cădea Assad, ne era frică să venim în acest loc», a declarat un tânăr, ilustrând schimbarea dramatică de atmosferă. Acum, vizitatorii se plimbă liber prin încăperile luxoase, observând urmele distrugerii și jafului. 

Conform sursei citate, o parte a palatului a fost afectată de un incendiu după căderea regimului. Candelabre aurii atârnă deformate de tavanele înnegrite, iar molozul acoperă pardoselile de marmură. Imaginile contrastante ale opulenței și distrugerii reflectă sfârșitul brusc al unei ere în istoria Siriei.

„În dormitor există un cadru de pat din mahon, chiar și salteaua a dispărut”, relatează jurnalistul publicației germane.

Căderea lui Bashar al-Assad 

Duminică, rebelii sirieni au capturat capitala Damasc fără opoziție, răsturnându-l de la putere pe dictatorul Bashar al-Assad, după un război civil de 13 ani și șase decenii de conducere autocratică a familiei sale.  

Sirienii au scotocit peste tot în palatul prezidențial din Damasc. Dictatorul a fugit în Rusia, după ce rebelii au luat cu asalt capitala Damasc. Odată cu căderea regimului, haosul s-a instalat la Damasc. Oamenii au dat buzna și au jefuit și reședința prezidențială.    

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.