O femeie de 60 de ani a fost plasata in arest la domiciliu miercuri de un tribunal din Sankt Petersburg dupa ce a fost acuzata de profanare de morminte, relateaza publicatia ruseasca independenta Meduza. Irina Tibaneva a fost retinuta la inceputul saptamanii dupa ce a lasat un bilet pe mormantul parintilor presedintelui rus Vladimir Putin pe care a scris ca cei care i-au dat viata ”sa-l ia la ei”.
Irina Tibaneva a fost plasata in arest la domiciliu, fiind acuzata de profanare de morminte, dupa ce a lasat un bilet in locul unde parintii lui Putin sunt inmormantati. Potrivit legislatiei din Federatia Rusa, pedeapsa maxima este de cinci ani de inchisoare.
Femeia in varsta de 60 de ani din Sankt Petersburg a fost acuzata ca pe 6 octombrie a fost la mormantul parintilor lui Putin si a lasat un mesaj pe care scria: "Parintii maniacului, luati-l la voi, a provocat atata durere si necazuri, toata lumea se roaga pentru moartea lui. Moarte lui Putin, ati crescut un ciudat si un criminal."
Un paznic a semnalat aparitia biletului si a contactat autoritatile. Politistii au identificat-o pe Irina Tibaneva la inceputul saptamanii dupa ce au vazut imaginile de pe mai multe camere de supraveghere din cimitir.
Irina Tibaneva a recunoscut ca ea a pus biletul, iar politistii au facut un test ADN care a confirmat ca hartia avea urme ale pielii femeiii si o expertiza grafologica, dovenind ca este scrisul rusoaicei, dar si o expertiza lingvistica a concluzionat ca nota continea o "evaluare negativa a presedintelui rus Vladimir Putin".
Nu este primul bilet la mormantul parintilor lui Putin
Nu este clar cum a reusit Irina Tibaneva sa ajunga la mormantul lui Vladimir Putin si Mariei Putina, parintii liderului de la Kremlin, deoarece paza a fost intarita in cimitir la sfarsitul lunii septembrie dupa ce o activista, Anastasia Filippova, a pus un mic afis pe care scria: "Dragi parinti! Fiul vostru se comporta prost! Lipseste de la orele de istorie, se cearta cu colegii, ameninta ca arunca in aer toata scoala! Actionati!"
In fata instantei, Tibaneva a spus ca a facut acest gest pentru ca tocmai vazuse o emisiune si "a realizat ca totul era foarte infricosator, totul era foarte trist, ca murisera o multime de oameni.”
Procuratura a cerut ca Tibaneva sa fie arestata preventiv pentru ca ”este suspectata de o infractiune al carei pericol public consta in insultarea memoriei mortilor, a celor decedati, a sentimentelor celor vii fata de cei morti."
Judecatorul a plasat-o pe Tibaneva in arest la domiciliu pana la 8 noiembrie 2022, interzicandu-i sa foloseasca internetul, telefonul si posta.


