Președintele rus Vladimir Putin a discutat telefonic cu Papa Leon al XIV-lea, miercuri după-amiază, notează AFP. În cadrul convorbirii, Suveranul Pontif l-a presat pe liderul de la Kremlin să facă un „gest care să favorizeze pacea” în discuțiile legate de conflictul din Ucraina, a transmis Vaticanul, scrie hotnews.ro

În timpul convorbirii de după-amiază, prima de când Leon a devenit lider al Bisericii Catolice, „papa a lansat un apel către Rusia să facă un gest care să favorizeze pacea și a subliniat importanța dialogului pentru stabilirea unor contacte pozitive între părți și găsirea unor soluții la conflict”, a transmis Vaticanul.

„A fost exprimată recunoștință Suveranului Pontif pentru disponibilitatea sa de a contribui la soluționarea crizei, în special pentru participarea Vaticanului la rezolvarea unor probleme umanitare dificile, pe o bază depolitizată”, se arată și în declarația Kremlinului.

Putin a afirmat în cadrul discuției telefonice „că regimul de la Kiev mizează pe escaladarea conflictului și desfășoară acte de sabotaj împotriva infrastructurii civile de pe teritoriul Rusiei”, se arată în declarația Kremlinului, catalogând aceste acțiuni drept terorism, transmite Reuters.

Kremlinul susține că trebuie abordate „cauzele profunde” ale conflictului, referindu-se la solicitările Rusiei ca Ucraina să adopte un statut neutru și ca NATO să excludă extinderea spre est.

Rusia a încercat să cultive relații bune cu noul papă și cu predecesorul său, Francisc, în special pe probleme umanitare, cum ar fi reunificarea familiilor, notează Reuters.

Cu toate acestea, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și alți oficiali au declarat că Vaticanul nu este un loc potrivit pentru discuții de pace între două țări majoritar ortodoxe.