Beowulf, a carui actiune este plasata in secolul al VI-lea d.Hr., mentioneaza un rege nordic pe nume Hygelac, care a fost ucis de franci in timpul unui raid in Frisia. In cei 1.500 de ani care au trecut de atunci, cel putin alti 60 de regi ai danezilor au murit la datorie, de la Eric cel Memorabil, care a fost injunghiat cu sulita de catre un supus si pana la Olaf I Foamete, care a fost ciopartit si trupul sau distribuit prin provinciile regatului sau, cel putin conform legendei, scrie The Times.

Regina Margrethe a II-a este primul monarh danez care abdica din proprie initiativa in mai bine de 800 de ani. Este putin probabil ca ea sa fie ultima.

In timp ce abdicarea are o proasta reputatie in Marea Britanie, unde tinde sa fie asociata cu Edward al VIII-lea in 1936 ca sa se casatoreasca cu Wallis Simpson, o americanca divortata, sau cu James al II-lea care arunca Marele Sigiliu al Regatului in Tamisa in 1688, unele monarhii constitutionale au o viziune mai relaxata asupra acestor lucruri.

In ciuda tuturor avantajelor considerabile pe care le aduce, domnia implica o cantitate destul de mare de munca grea. Pe masura ce durata de viata se prelungeste si monarhii se gasesc din ce in ce mai des in situatia de a domni sau de a domni pana in al noualea sau al zecelea deceniu, chestiunile legate de sanatate si de imaginea publica devin mai importante.

Regina Margrethe nu este prima care a decis ca nu mai poate face dreptate la nesfarsit si ca ar fi mai bine sa transmita afacerea familiei catre urmatoarea generatie intr-un mod demn.

De la cel de-al Doilea Razboi Mondial, aceasta procedura a devenit practic norma in Tarile de Jos (Olanda), unde ultimii trei monarhi au abdicat cu totii.

Prima care a facut acest lucru a fost regina Wilhelmina, care a abdicat in 1948, dupa 57 de ani pe tron, din cauza epuizarii si a ororii provocate de iminenta pierdere a coloniilor tarii sale din Indonezia. Fiica ei Juliana care i-a urmat la tron a abdicat in 1980, iar fiica acesteia,  regina Beatrix, i-a urmat exemplul la varsta de 75 de ani in 2013, moment in care a devenit cel mai batran monarh domnitor din istoria Olandei.

Au existat, de asemenea, doua astfel de transferuri ale coroanei Belgiei in perioada postbelica – in 1950 si 2013 – desi in circumstante mai ciudate (impopularitatea catastrofala a regelui Leopold al III-lea in primul caz si un proces de paternitate iminent in cel de-al doilea al lui Albert al II-lea).

In 2014, Regele Spaniei Juan Carlos, in varsta atunci de 76 de ani, a abdicat dupa 39 de ani pe tron in favoarea fiului sau Felipe ca urmare a unui imens scandal de coruptie si s-a auto-exilat imediat sustragandu-se in fapt justitiei.

Prin urmare, nu este surprinzator faptul ca abdicarea lui Margrethe a incurajat speculatiile ca alti monarhi scandinavi, regele Carl XVI Gustaf al Suediei, in varsta de 77 de ani (pe tron de 51 de ani – record suedez), si regele Harald V al Norvegiei, in varsta de 86 de ani (monarh de 33 de ani), ar putea face acelasi lucru, mai ales ca niciunul dintre ei nu se afla intr-o stare de sanatate perfecta.

„Existase un pact mai mult sau mai putin invizibil intre regele Carl Gustaf, regele Harald si regina Margrethe ca monarhii scandinavi sa nu abdice. Aici, misiunea este o misiune pe viata”, a declarat Roger Lundberg, un expert in monarhiile nordice, pentru televiziunea suedeza.

„Dar apelurile [pentru abdicare] atat in Suedia, cat si in Norvegia vor spori puternic, deoarece exista si mostenitori populari la tron. Va trebui doar sa vedem ce se va intampla in viitor… Nu este absolut imposibil ca ei sa urmeze exemplul reginei Margrethe si sa predea [coroanele]”.