Ministerul de Externe al Chinei a precizat joi ca presedintele chinez Xi Jinping nu l-a criticat pe premierul canadian Justin Trudeau, la o zi dupa ce Xi a fost vazut confruntandu-l la summitul G20 in legatura cu presupuse scurgeri de informatii de la o intalnire pe care au avut-o, transmite Reuters.

Purtatorul de cuvant al ministerului chinez de externe, Mao Ning, a declarat in cadrul unei sedinte periodice de informare a presei ca Beijingul sustine realizarea unui schimb sincer de opinii, atata timp cat acesta are loc in conditii de egalitate, si a precizat ca China spera ca Canada va lua masuri pentru a imbunatati legaturile bilaterale.

"Videoclipul pe care l-ati mentionat a fost intr-adevar o scurta conversatie pe care cei doi lideri au avut-o in timpul summitului G20. Acest lucru este foarte normal. Nu cred ca ar trebui sa fie interpretata ca fiind o critica sau o acuzatie a presedintelui Xi la adresa cuiva", a declarat Mao.

In inregistrarea video publicata miercuri de televiziunile canadiene, un translator al lui Xi poate fi auzit in inregistrare spunandu-i lui Trudeau ca "tot ceea ce am discutat a fost scurs catre ziare, nu este adecvat".

"Nu este adecvat si nu se face in acest fel", a spus Xi in mandarina, zambind.

Ministerul chinez de externe a refuzat sa explice mai mult
Xi continua apoi spunand ca "daca exista sinceritate, putem comunica bine, cu respect reciproc, altfel rezultatul nu va fi usor de spus".

Mao nu a raspuns la o intrebare adresata de Reuters cu privire la motivul pentru care a fost pus la cale acest scurt schimb de replici de miercuri si la ce a vrut sa spuna Xi cand a afirmat ca „nu este adecvat si nu se face in acest fel".

Este posibil ca nemultumirea lui Xi sa se fi datorat relatarilor din presa, care citeaza surse guvernamentale, potrivit carora Trudeau a adus in discutie "ingrijorari serioase" cu privire la presupusul spionaj si la "interferenta" chineza in alegerile canadiene la intalnirea cu Xi de marti, primele discutii ale lui Trudeau cu liderul chinez in mai bine de trei ani.

„China nu intervine niciodata in afacerile altor tari"
Discutiile au ramas informale, potrivit unei surse guvernamentale canadiene, ceea ce explica de ce nu a fost publicat un raport oficial de niciuna dintre parti.

"In primul rand, vreau sa subliniez ca China nu intervine niciodata in afacerile altor tari", a declarat joi Mao, purtatorul de cuvant al Ministerului chinez de Externe.

Ea nu a precizat daca vestea ca Trudeau a adus in discutie marti presupusa interferenta chineza a fost motivul pentru care schimbul inregistrat intre cei doi lideri in ziua urmatoare.

Mao a mai spus joi ca afirmatia lui Xi catre Trudeau "altfel rezultatul nu va fi usor de spus" nu a fost o amenintare, intrucat ambii lideri se angajau intr-un schimb "normal" de replici si doar "isi exprimau pozitiile respective".

Sursa: