Familia Walton este cea mai bogata din lume, arata Indexul celor mai mari averi din lume, realizat de Sunday Times.
Astfel, potrivit sursei citate, averea familiei Walton - care deţine Walmart, cel mai mare lanţ de retail din America şi subsidiara sa britanica Asda – a ajuns în 2018 la 128,9 miliarde de lire sterline (174,9 miliarde de dolari), scrie Quartz.
Indexul realizat de ziarul britanic aduna toate bunurile celor mai bogaţi oameni din lume, de la terenuri, proprietaţi imobiliare, afaceri, colecţii de arta sau acţiuni pe care le deţin în diferite companii.
Lanţul de retail Walmart, cu sediul în Arkansas, este cea mai mare afacere din lume în ceea ce priveşte veniturile pe care le realizeaza, care au ajuns la aproape o jumatate de trilion de dolari în 2017 (485 mld. dolari). A fost fondata de Sam Walton, care a murit în 1992, la 74 de ani.
Fiica sa Alice, unul dintre cei şapte moştenitori ai lui Walton, a marit averea familiei cu colecţie impresionanta de arta, care valoreaza în jur de jumatate de miliard de dolari, precum şi cu donaţii de acţiuni în valoare de 225 de milioane de dolari în ultimii trei ani catre organizaţiile caritabile ale familiei.
Astfel, averea combinata a familiei Walton o depaşeşte cu mult pe cea a fraţilor David şi Charles Koch – care deţin grupul de corporaţii Koch Industries, cu afaceri în sectorul energetic şi de producţie. Averea acestora se ridica la 88,9 miliarde de lire sterline. Topul este continuat de fondatorul Amazon, Jeff Bezos, cofondatorul Microsoft, Bill Gates, şi legendarul investitor american Waren Buffett.
Top 10 al celor mai mari averi din lume:
1.Familia Walton (Walmart, Asda) – 128,9 mld. lire sterline
2.David şi Charles Koch (afaceri cu petrol şi producţie) – 88,9 mld. lire sterline
3.Jeff Bezos (Amazon) – 83 mld. lire sterline
4.Bill Gates (Microsoft) – 66,7 mld. lire sterline
5.Warren Buffett (Berkshire Hathaway) – 62,2 mld. lire sterline
6.Bernard Arnault şi familia (deţine LVMH, cea mai mare companie de produse de lux din lume) – 53,3 mld. lire sterline
7.Mark Zuckerberg (Facebook) – 52,6 mld. lire sterline
8.Familia Mars (deţine compania de bunuri de consum Mars) - 52,6 mld. lire sterline
9.Amancio Ortega (deţine Inditex, proprietarul Zara) – 51,9 mld. lire sterline
10.Carlos Slim Helu (telecomunicaţii) – 49,7 mld. lire sterline


