Cehia are un nou presedinte. Fostul general Petr Pavel a castigat al doilea tur al alegerilor prezidentiale, in fata ex-premierului miliardar Andrej Babis. Scrutinul care a durat doua zile s-a incheiat astazi la pranz.
Dupa numararea buletinelor de vot din 93 la suta din sectiile de votare Petr Pavel a obtinut 57 la suta din voturi, fata de 42 la suta pentru Babis. Pavel, un general in varsta de 61 de ani care candideaza pentru prima data, a facut campanie ca independent si a obtinut sprijinul guvernului de centru-dreapta care l-a inlaturat pe Babis de la putere in urma alegerilor parlamentare din 2021.
Potrivit Forbes, Babis este a cincea cea mai bogata persoana din Cehia. In primul tur, fostul general parasutist si erou al razboiului din fosta Iugoslavie, l-a invins la mica diferenta de voturi pe Babis, iar sondajele de opinie din ajunul turului decisiv il aratau tot pe el in avantaj. Conform constitutiei cehe, presedintelui i se atribuie un rol in mare masura ceremonial, primul ministru determinand politica externa si interna. Cu toate acestea, seful statului este cel care numeste guvernul, seful Bancii Centrale, membrii curtii constitutionale si, de asemenea, comanda fortele armate. Petr Pavel pledeaza pentru o agenda liberala pro-europeana.

