Lacul Garda, cel mai mare lac din Italia, cu o circumferinta de 144 de kilometri si o suprafata de 370 de de kilometri patrati, a ajuns la cel mai scazut nivel inregistrat vreodata. Zone intregi s-au transformat in „desert”, iar apa a ajuns la un nivel de temperatura similar cu cel din Marea Caraibelor, relateaza Euronews.
Nordul Italiei se confrunta cu o seceta istorica. Absenta precipitatiilor si temperaturile ridicate au afectat si Lacul Garda. Lacul se afla vineri, 12 august, la 32 de centimetri deasupra panzei freatice, aproape de minimele istorice din 2003 si din 2007. Lacul este, de obicei, cu un metru mai adanc. Acum, pierde doi centimetri de apa pe zi, potrivit specialistilor.
La inceputul verii, autoritatile au incercat sa compenseze lipsa percipitatiilor, permitand ca mai multa apa din Lacul Garda sa „ajute” raurile locale. Po, care trece prin inima agricola si industriala a Italiei, este aproape secat din cauza conditii meteo extreme, iar terenurile agricole au evenit aride.
Luna trecuta, autoritatile au decis, insa, sa reduca volumul de apa deviata din Garda catre rauri la 45 de metri cubi de pe secunda, pentru protejarea lacului si a turismului in zona.
Turistii care ajung acum pe malul lacului Garda sunt surprinsi: „Am fost socati cand am ajuns. Ne-am plimbat, asa cum obisnuiam, si apa nu mai era nicaieri. Doar pietrele de la fund, care au iesit la suprafata”.

In plus, temperaturile apei din Lacul Garda sunt peste medie pentru luna august. Vineri, 12 august, temperatura apei ajunsese la aproape 26 de grade Celsius, la fel ca media Marii Caraibelor.
„Este trist. Inainte, se auzea zgomotul valurilor care se sparg. Acum, nu auzi nimic”, a incheiat Mario Treccani, care inchiriaza sezlonguri si umbrele de plaja pe malul lacului.
Nivelurile istorice scazute ale apei i-au compromis mica afacere.
Italia nu este singura tara din Europa despre care expertii avertizeaza ca sufera cea mai mare seceta din ultimii 500 de ani. Marea Britanie, Spania, Germania, Franta sau Elvetia se confrunta cu o seceta extrema in aceasta vara.
Autoritatile din Elvetia au difuzat sambata o imagine socanta, cu lacul Samtisersee, aflat la o altitudine de 1.209 metri in muntii Alpstein si care avea o suprafata de 13 hectare. Acum, s-a transformat intr-o baltoaca.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


