Amazon si Amazon Web Services (AWS) au inaugurat oficial noul sediu si centru de dezvoltare si tehnologie din Bucuresti, creand peste 650 de locuri permanente in domeniul tehnologiei cat si in mediul corporate, care se adauga celor 1.000 pe care compania le are deja in Romania.

”Centrul de dezvoltare Amazon România va continua sa se concentreze pe crearea unor caracteristici noi si inovatoare ale tehnologiei Amazon, incluzând construirea limbajului din spatele dispozitivului Alexa, dar si asupra tehnologiilor cheie care formeaza fundatia AWS”, se arata în comunicat.
Noul sediu Amazon si AWS gazduiesc un nou centru de inginerie, unul de dezvoltare a tehnologiei, a solutiilor lingvistice pentru Alexa, dar si testarea a produselor Alexa, toate fiind implicate în dezvoltarea, inovarea solutiilor tehnologice si consolidarea operatiunilor de pe site-ul Amazon.
Amazon ofera oportunitati de cariera pentru ingineri, specialisti în lingvistica, manageri de proiect si manageri de echipa.
Noul sediu Amazon este o cladire moderna de birouri cu o suprafata de peste 13.000 de metri patrati unde echipa noastra va beneficia de cele mai bune conditii. Investitiile în România continua si asteptam cu nerabdare sa atragem la Bucuresti cele mai sclipitoare minti din întreaga tara, cât si din strainatate”, a declarat managing director Amazon România, Lucian Vornicu.
Recrutarile pentru centrul din Bucuresti continua pe site-ul companiei romania.amazon.com, unde sunt publicate toate anunturile de angajare. Potrivit companiei, viitorii angajati vor primi salarii atractive si alte beneficii, între care asigurare privata de sanatate si asigurare de viata.
“Vrem sa crestem viitoarea generatie de talente în tehnologie, de aceea avem parteneriate cu scolile si universitatile pentru sustinerea stundetilor, prin oportunitati de internship si sprijin financiar. Speram ca vom reusi sa facem diferenta pentru multi tineri care vor deveni într-o zi viitorii lideri în inovatie”, a precizat Lucian Vornicu.
Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, prezent la inaugurare, considera ca noua investitie reconfirma faptul ca exista oportunitati pentru companiile de tehnologie.
“Felicit reprezentantii companiei pentru aceasta initiativa si sunt încântat de faptul ca Amazon creeaza înca 650 de locuri de munca înalt calificate la Bucuresti. România se mândreste cu specialistii IT talentati din Bucuresti, în special în domeniile cercetarii si dezvoltarii tehnologiei, iar noua investitie reconfirma faptul ca exista oportunitati pentru companiile de tehnologie inovatoare în capitala”, a declarat Hans Klemm.