Schimb de prizonieri istoric. Rusia l-a eliberat pe reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich şi pe fostul puşcaş marin american Paul Whelan ca parte a unui schimb major de deţinuţi cu SUA. Schimbul a avut loc pe aeroportul din Ankara, spun serviciile de securitate turce. De altfel Moscova l-a întors acasă Vadim Krasikov, care este condamnat pe viață în Germania.

În ultimele zile, mass-media din întreaga lume, inclusiv din Rusia, au observat semne de pregătire pentru un potențial schimb major de prizonieri între mai multe țări occidentale și Rusia, precum și Belarus. S-a aflat ca Statele Unite, Germania, Slovenia și Marea Britanie sunt, la fel, implicate într-un potențial schimb. Ieri Fox News a informat că jurnalistul Evan Gershkovich, de la Wall Street Journal, ar urma să se întoarcă în Statele Unite, ca parte a unui schimb de prizonieri, posibil în cursul zilei de astăzi.

De asemenea Paul Whelan, un fost pușcaș marin american, și Vladimir Kara-Murza, un disident rus, care au fost închiși în Rusia, au disparut din închisorile unde erau ținuți, au declarat avocații lor. Există, de asemenea, rapoarte potrivit cărora activistul de opoziție Vadim Ostanin, un alt disident, a fost scos din închisoarea lui din Siberia. Cel puțin șase avioane speciale ale guvernului rus au zburat în ultimele zile către și dinspre regiunile unde se află închisori ce dețin disidenți, a raportat site-ul online rus Agenstvo.

Iulia ȘAPOVALOVA, CORESPONDENT AL JAZEERA ENGLISH:  „Se pare că Vladimir Putin se ține de cuvânt când a spus că nu ne abandonăm niciodată oamenii, iar dacă un astfel de schimb va avea loc, nu numai că va fi cel mai mare de la sfârșitul Războiului Rece și din istoria Rusiei moderne, dar nu au existat niciodată schimburi de prizonieri politici în istoria Rusiei moderne.”

Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 a arătat că un avion special al guvernului rus, folosit pentru un schimb anterior de prizonieri, care implică Statele Unite și Rusia, a mers de la Moscova la Kaliningrad, care se învecinează cu Lituania și Polonia, înainte de a se întoarce în capitala Rusiei. În total schimbul va fi de 24 la 8. The Insider a publicat lista deținuților ruși care ar urma să fie schimbați. Printre ruși se numără Vadim Krasikov, condamnat in Germania la inchisoare pe viata pentru uciderea unui fost comandant cecen.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.