Cel putin 34 de marinari ar fi murit, marti, in atacul efectuat de armata ucraineana impotriva navei de debarcare a flotei ruse de la Marea Neagra Novocherkassk, potrivit canalului de Telegram Astra, citat miercuri de EFE, transmite Agerpres.
In plus, 23 de ocupanti ai navei ar fi fost raniti ca urmare a impactului unei rachete de tip Storm Shadow lansata fortele armate ucrainene. Potrivit Astra, care citeaza propriile surse, la momentul atacului, la bordul navei Novocerkassk se aflau 77 de marinari. Marti, Ministerul Apararii rus a recunoscut doar un deces si patru raniti in atacul care a avut loc in portul Feodosia din peninsula ucraineana Crimeea, anexata ilegal de Moscova in 2014.
Singura persoana identificata oficial ca decedata este Nadejda Tolscina, angajata a serviciului de securitate portuara. Astra si alte mass-media independente sustin ca nava a fost scufundata, desi pentru moment Moscova nu recunoaste decat pagube, in legatura cu care ministrul Apararii, Serghei Soigu, l-a informat pe presedintele rus Vladimir Putin.
Zelenski i-a felicitat pe ucraineni
„Felicitari Fortelor noastre armate pentru ca au adaugat inca o nava la flota rusa de submarine din Marea Neagra.
Ocupantii sai nu vor gasi un loc fericit si linistit in Ucraina”, a scris marti presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe canalul sau de Telegram. In aprilie anul trecut, Rusia a recunoscut, de asemenea, un singur deces si 27 disparuti in scufundarea navei amiral a flotei ruse la Marea Neagra, Moskva, care a fost lovita de o racheta ucraineana. Ucraina reusise deja sa distruga o alta mare nava de debarcare a flotei ruse de la Marea Neagra, Saratov, in atacul din 24 martie 2022 impotriva portului Berdiansk (Marea Azov), in care a fost avariata inclusiv nava Novocerkassk.
Ultima lovitura majora aplicata armatei ruse a avut loc in septembrie, cand Kievul a atacat cu rachete de croaziera portul Sevastopol din Crimeea, avariind o nava de debarcare si un submarin rus care se aflau la reparat pe un santier naval.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

