Cel putin zece persoane au murit dupa ce o nava care transporta imigranti s-a scufundat vineri dupa-amiaza in Marea Mediterana, la circa 80 de kilometri nord de coastele Libiei, anunta Fortele Navale italiene.

Una dintre navele militare italiene care participa la Operatiunea "Mare Nostrum" a reusit sa salveze alti 39 de imigranti din ambarcatiunea care se scufunda.

O fregata si o alta nava militara s-au deplasat la zona naufragiului, fiind sustinute de un elicopter si de o nava comerciala.

Cautarile continuau sambata dupa-amiaza pentru recuperarea eventualilor supravietuitori.