Cu o parada militara, dansuri si artificii, a sarbatorit Coreea de Nord al saselea test nuclear de duminica. O multime de oameni s-a adunat in centrul capitalei acestei tari si i-a aplaudat pe cei care au contribuit la efectuarea testului.
Centrul Phenianului a fost plin de oameni, motivul de sarbatoare fiind testul nuclear de acum patru zile. Ca adevarati eroi au fost intampinati oamenii de stiinta care au contribuit la efectuarea testului. Pentru ei s-a cantat si s-a dansat, iar seara au fost lansate focuri de artificii.
Testul nuclear, care ar fi si cel mai puternic efectuat vreodata in Coreea de Nord, a fost condamnat de Occident, iar multe tari au cerut inasprirea sanctiunilor. Ingrijorari sunt mai ales in Coreea de Sud, unde autoritatile iau masuri de aparare. Seulul a anuntat ca va instala un sistem american antiracheta intr-un oras aflat la circa 300 de kilometri de capitala. Acest lucru i-a nemultumit pe localnici, care au iesit la protest.
Au avut loc confruntari intre manifestanti si politisti, zeci de persoane fiind ranite. Oamenii se tem ca din cauza sistemului american, orasul lor ar putea fi prima tinta in cazul unui atac al nord-coreenilor. China, aliat al regimului de la Phenian, a anuntat ca este impotriva desfasurarii acestui sistem antiracheta , care ar putea tensiona si mai mult situatia in Peninsula.

