Fiul reginei Elisabeta a II-a, Charles Philip Arthur George Windsor, preia tronul Marii Britanii sub numele de Charles al III-lea.  

Publicat:10.09.2022, 09:35

Pana la moartea mamei sale, primul nascut al reginei Elisabeta a II-a era cunoscut ca printul Charles. Acesta a urcat pe tronul Regatului Unit abia la varsta de 73 de ani.

O buna parte din viata printului a fost in lumina reflectoarelor. Chiar si asa, exista lucruri mai putin stiute despre cel care acum este regele Marii Britanii.

25 de lucruri mai putin stiute despre Charles al III-lea
1.Charles a fost cel mai longeviv mostenitor care a asteptat sa devina rege. El este acum cel mai in varsta mostenitor al coroanei bitranice care urca pe tron.

2. Ducele de Edinburgh a decis ca Charles ar trebui sa mearga la scoala in loc sa aiba un tutore, asa ca Printul s-a alaturat scolii Hill House din vestul Londrei, in noiembrie 1956. Printul consort Philip s-a implicat intens in educatia fiului sau cel mare.

3. Printul avea doar 14 ani cand ar fi baut pentru prima oara alcool, un un coniac de cirese.

4. Exista zvonuri ca Charles ar fi avut o pasiune in timpul tineretii pentru Barbra Streisand, conform time.com. 

5. In timp ce era la universitate, printul s-a alaturat Cambridge Footlights, un grup de comedie binecunoscut format din zeci de de tineri.

6. Charles este primul mostenitor regal care a obtinut o diploma universitara.

7. La varsta de 21 de ani, Charles a primit cadou de la parintii sai un Aston Martin.

8. Charles a fost investit drept Print de Wales de catre regina Elisabeta la data de 1 iulie 1969, intr-o ceremonie care a avut loc la Castelul Caernarfon, Tara Galilor.

9. Titlul sau complet de print a fost: Alteta Sa Regala Printul Charles Philip Arthur George, Print de Wales, KG, KT, GCB, OM, AK, QSO, PC, ADC, Conte de Chester, Duce de Cornwall, Duce de Rothesay, Conte de Carrick, Baronul de Renfrew, Lord al Insulelor si Print si Mare Administrator al Scotiei.

10. In 1975, Charles a devenit membru al „Cercului Magic”, o societate pentru magicieni.

11. In 1980, Printul Charles a scris o carte pentru copii intitulata „Batranul din Lochnagar”. De asemenea, a scris carti despre lumea naturala si mediul inconjurator, inclusiv „Harmony and Climate Change”.

12. Charles s-a declarat fan al filmelor Harry Potter.

13. Charles s-a casatorit cu Diana Spencer in Catedrala St Paul in anul 1981, la doar sase luni dupa ce s-au intalnit. Nunta lor a fost urmarita de 750 de milioane de oameni din intreaga lume.

14. El si printesa Diana aveau exact aceeasi inaltime. Diferenta de varsta dintre cei doi era de 12 ani.

15. Printul Charles a rupt traditia regala incurajand-o pe Printesa Diana sa nasca intr-un spital, nu la Palatul Buckingham asa cum se proceda in familia regala.

16. Charles a lansat propria ompanie alimentara, numita „Duchy Originals”, primul sau produs fiind un biscuit facut din grau si ovaz organic.

17. Charles are propria marca de whisky, numita „Barrogill”.

18. Cand printesa Diana a murit in accidentul de masina din Paris, din 1997, printul Charles a zburat la Paris cu cele doua surori ale sale pentru a-i aduce cadavrul inapoi la Londra.

19. Charles si Camilla s-au intalnit la un meci de polo in 1970, au fost iubiti, iar in 2005 s-au casatorit.

20. Printul Charles a fost numit, in 2009, „cel mai bine imbracat barbat din lume” de revista Esquire.

21. Printul nu serveste in mod normal pranzul, insa ii place ceaiul „Darjeeling”, servit cu lapte si miere.

22. Lui Charles ii placea mancarea „groussaka”, o versiunea proprie a preparatului musaca, dar cu alt tip de carne.

23. Charles este pretentios la mancare. Presa tabloida din Marea Britanie scrie ca regele ale preferinte extrem de specifice in ceea ce priveste mancarea.

24. Charles nu este foarte priceput in a oferi cadouri, scrie thelist.com. Celebrul muzician Ozzy Osbourne a primit de la Charles o sticla de scotch, vedeta fiind cunoscuta pentru faptul ca are probleme cu alcoolul.

25. O specie de broaste poarta numele lui Charles, dupa cum a mentionat Mongabay News.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: