Regele Charles al III-lea, capul Bisericii anglicane, a salutat sambata „eforturile constante” ale Papei emerit Benedict al XVI-lea in favoarea pacii si a apropierii intre catolici si protestanti, adaugand ca a primit vestea mortii sale cu o „profunda tristete”, relateaza Agerpres, scrie g4media.ro
„Imi amintesc si de eforturile sale constante de promovare a pacii si bunavointei pe langa toate popoarele, precum si de intarire a relatiilor dintre comunitatea anglicana mondiala si biserica romano-catolica”, a spus suveranul britanic.
Regatul Unit, aminteste AFP, a cunoscut 30 de ani de conflict intercomunitar in Irlanda de Nord, finalizat prin Acordul din 1998, iar Benedict al XVI-lea a efectuat o vizita istorica in provincia britanica in 2010.
Presedintele Irlandei, Michael D. Higgins, i-a adus la randul sau un omagiu sambata fostului papa, salutand „interesul sau constant pentru pace in Irlanda de Nord”.
Si liderul Bisericii catolice din Irlanda, Eamon Martin, si-a exprimat „tristetea” dupa decesul lui Benedict al XVI-lea si a salutat totodata reactia acestuia la scandalul abuzurilor din interiorul bisericii, a consemnat dpa.


