Charles al III-lea a fost proclamat Rege si in Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord. Ceremonia a fost formala si a fost citita public proclamatia semnata ieri de Consiliul de Succesiune la Palatul St. James din Londra. Proclamatia noului monarh al Marii Britanii a fost citita si in fata Bursei Regala din Londra, unde mii de oameni s-au adunat pentru a asista la un moment istoric. Pralamentarii de rang inalt au depus juramantul de credinta fata de noul rege.  

In Scotia, mii de oameni s-au adunat in Edinburgh pentru a asista la proclamarea regelui Charles al III-lea. A fost organizata si o parada.

Dupa ce a fost citita declaratia a rasunat imnul national si trei urale pentru Majestatea Sa.

„Hip Hip Ura! Hip Hip Ura! Hip Hip Ura!”

In apropiere a avut loc si un protest fata de monarhie, iar politia a intervenit repede. Charles al III-lea, a fost proclamat sef de stat si in Australia, de catre guvernatorul general al tarii, in cadrul unei ceremonii.

David HURLEY, GUVERNATORUL AUSTRALIEI: „Il proclamam pe Printul Charles Philip Arthur George ca fiind regele Charles al III-lea, prin harul lui Dumnezeu, rege al Australiei si al regatelor si teritoriilor sale.”

La sfarsit au fost trase salve de tun in cinstea noului rege.

Regele a devenit in mod oficial sef de stat si in Noua Zeelanda.

„Dumnezeu sa-l protejeze pe rege!”

Ceremonia a avut loc in parlamentul din Wellington. Si in Canada, Tara Galilor si Irlanda de Nord Charles al III-lea a fost proclamat astazi oficial rege. La Bursa Regala din Londra, mii de oameni s-au adunat pentru a fi martori la acest eveniment istoric. Trompetistii au sunat intr-o fanfara, in timp ce multimea a cazut in tacere pentru a asculta anuntul.

„Sa-l rugam pe Dumnezeu sa binecuvanteze pe Majestatea Sa cu ani lungi si fericiti pentru a domni peste noi. Dumnezeu sa-l protejeze pe rege! Dumnezeu sa-l protejeze pe rege! “

Ieri parlamentarii de rang inalt din Marea Britanie au depus juramant de credinta fata de noul rege, Chaerles al III-lea, printre care si Premierul Liz Truss.

Liz TRUSS, PRIM-MINISTRUL MARII BRITANII: „Jur pe Dumnezeu atotputernic ca voi fi credincioasa si voi purta loialitate adevarata Majestatii Sale Regele Charles, mostenitorilor si succesorilor sai, in conformitate cu legea, asa sa-mi ajute Dumnezeu.” 

Luni Charles al III-lea va ocnduce o procesiune de la resedinta regala din Edinburgh si pana la Catedrala St. Giles, unde va avea loc o slujba religioasa.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.