Presedintele Consiliului European, Charles Michel, criticat intens pe parcursul ultimelor saptamani dupa ce a anuntat ca va candida la europarlamentare, si-a anuntat retragerea din cursa si ramanerea la sefia Consiliului, pentru a preintampina o eventuala ocupare interimara a functiei de Viktor Orban, relateaza digi24.ro.

Decizia lui Michel vine cu doua zile inainte ca liderii europeni sa se intalneasca la Bruxelles. 

Anuntul surpriza al lui Michel ca va candida la alegerile europarlamentare din vara, situatie in care ar fi insemnat ca pleaca din functie inainte de finalul mandatului sau, a provocat furia oficialilor europeani, diplomatilor si Parlamentului European. 

Oficialii au perceput anuntul sau drept un semnal ca da mai multa importanta propriului viitor politic decat rolului pe care il are in prezent si viitorului UE. 

Decizia lui Michel punea presiune si pe liderii europeni sa-i gaseasca rapid un succesor de compromis si sa finalizeze si ocuparea posturilor de conducere la nivel european mult mai rapid decat era in mod obisnuit calendarul. 

Dupa ce ar fi fost ales, Michel urma sa preia mandatul de europarlamentar la mijlocul lui iulie, deschizand usa posibilitatii ca Viktor Orban, liderul tarii care asigura presedintia rotativa a Consiliului UE, sa ocupe interimar presedintia Consiliului European. 

Functia de presedinte al Consiliului European este cruciala pentru numeroase decizii, inclusiv pentru ajutorul pentru Ucraina invadata. De asemenea, presedintele Consiliului European conduce intalnirile sefilor de guvern europeni si, impreuna cu Parlamentul European, are prerogativa centrala de formare a noii Comisii Europene, bratul executiv al Uniunii Europene.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.