China ar putea inregistra milioane de morti de Covid, prevad expertii. Acestia spun ca numarul infectiilor este posibil sa creasca in urmatoarele saptamani odata cu venirea Anului Nou chinezesc si deplasarile ulterioare din orase in zonele rurale.

”Face spuma la gura si nu are cine sa-l trateze.

-O sa gasim un doctor pentru tine.” 

Aceasta este atmosfera mai in toate spitalele din Shanghai unde 70 la suta din populatia de 25 de milioane ar putea fi infectata. Oamenii iau cu asalt spitalele de urgenta in cautare de oxigen.

Acelasi peisaj este si in spitalele din Beijing unde nu mai sunt paturi goale, desi ambulantele continua sa aduca pacienti. Multi dintre ei in varsta.

”Este posibil sa se inregistreze un milion de morti sau mai mult in aceasta iarna in China. Aceasta cifra ar fi putut fi mai mare daca China s-ar fi redeschis acum 2 ani si nu ar fi continuat politica “Zero Covid” inainte sa apara vaccinurile.” 

Cresterea numarului de cazuri severe vine dupa ce luna trecuta guvernul chinez a ridicat majoritatea restrictiilor stricte impotriva pandemiei. Asta dupa trei ani de carantine, interdictii de calatorie si inchideri de scoli, care au avut un impact economic ridicat si au provocat proteste de strada fara precedent.

”Trebuiau sa ia anumite masuri inainte de a permite redeschiderea. Cum ar fi anumite avertismente de precautie. Ce ar trebui sa faca persoanele in varsta si cele mai tinere si sa permita oamenilor sa pregateasca medicamentele necesare sau sa le distribuie la farmacii ca sa fie in stoc. Cand totul era gata atunci sa se redeschida.” 

Pentru a face fata celui mai recent focar, China a incercat sa creasca vaccinarea in randul varstnicilor, dar eforturile sale au fost ingreunate de scandalurile trecute care implica medicamente false si avertismente timpurii despre reactiile adverse la vaccin in randul populatiei. Vaccinurile dezvoltate in China sunt, de asemenea, considerate a fi mai putin eficiente impotriva subvariantelor Omicron. Cu toate acestea, Beijingul a respins donatia de vaccinuri adaptate noilor variante de Covid.