China şi Rusia au început duminică exerciţii navale comune în Marea Japoniei, cele două puteri căutând să-şi aprofundeze parteneriatul în faţa a ceea ce ele consideră a fi o dominaţie a Statelor Unite, relatează g4media.ro.
Startul acestor exerciţii numite ‘Joint Sea-2025’ a fost dat în apele din apropierea portului rus Vladivostok, a transmis duminică Ministerul chinez al Apărării într-un comunicat.
„Cele două armate vor desfăşura operaţiuni de salvare subacvatică, luptă comună împotriva submarinelor, apărare aeriană şi antirachetă, precum şi lupte maritime”, se arată în comunicat.
Patru nave chineze, printre care distrugătoarele cu rachete Shaoxing şi Urumqi, participă la aceste exerciţii alături de nave ruseşti, a precizat ministerul.
După aceste exerciţii programate să dureze trei zile, cele două ţări vor efectua patrule navale în „apele Pacificului”.
În ultimii ani, cele două ţări au desfăşurat cu regularitate exerciţii comune, iar manevrele ‘Joint Sea’ au început în 2012.
În 2024, acestea s-au desfăşurat de-a lungul coastei sudice a Chinei.
Vineri, Ministerul chinez al Apărării a declarat că exerciţiile din acest an îşi propun „să aprofundzeze şi mai mult parteneriatul strategic global” între cele două ţări.
Ele au loc înainte de o vizită a liderului rus Vladimir Putin în China la sfârşitul lunii august.
Preşedintele rus ar urma să participe la un summit al Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai – o organizaţie interguvernamentală creată în 2001 de China, Rusia şi patru state din Asia Centrală – şi la o paradă militară care va marca 80 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
De asemenea, el se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping.
Beijingul nu a condamnat niciodată Rusia pentru invadarea Ucrainei şi şi-a consolidat relaţiile economice, diplomatice şi militare cu Moscova din februarie 2022.
În aprilie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski chiar a acuzat China de „furnizarea de arme” Rusiei, acuzaţii respinse de Beijing.
La începutul lunii iulie, Xi Jinping i-a spus ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, că China şi Rusia trebuie „să îşi consolideze sprijinul reciproc”.