Germania trăiește coșmarul unui atac sângeros în prag de sărbători. Un bărbat a intrat, aseară, cu mașina în mulțimea de vizitatori de la târgul de Crăciun, în orașul Magdeburg. Cel mai recent bilanț indică 5 morți și peste 200 de răniți. Din primele informații atacatorul este un medic sosit în Germania în 2006 din Arabia Saudită. Motivele atacului nu sunt deocamdată cunoscute. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Atacul a avut loc în jurul orei locale 19, când piața de Crăciun din Magdeburg era plină de oameni. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care o mașină de culoare neagră intră cu viteză în mulțime. Potrivit presei germane, autoturismul a parcurs 400 de metri, secerându-i pe toți cei care n-au apucat să se ferească.
Răniții au primit primele îngrijiri direct pe ciment. Apoi au fost instalate corturi albe, unde victimele au fost pregătite pentru transportul la spital.
În acest timp, polițiștii care au împânzit zona l-au identificat și arestat pe șoferul mașinii.
Reiner HASELOFF, GUVERNATOR ÎN SAXONY-ANHALT: „Atacatorul a fost prins. E vorba de un medic din Arabia Saudită care lucrează în landul Saxonia-Anhalt și care locuiește în Germania din 2006. Anchetatorii strâng informații și interoghează suspectul. Din primele informații, a acționat singur, prin urmare, la momentul actual, orașul nu mai este vizat de pericol.”
Motivul atacului însă rămâne neclar, deoarece individul nu era cunoscut de poliţie ca fiind islamist şi, potrivit presei germane, chiar publicase opinii pe reţelele de socializare denunţând pericolele islamizării. El și-a exprimat, de asemenea, admirația pentru un partid de extremă-dreapta german, anti-imigrație, care se află pe locul al doilea în sondaje după blocul de centru-dreapta, înaintea alegerilor legislative din Germania din februarie. După atacul din Magdeburg, târgul din orașul Erfurt a fost evacuat de poliție, la solicitarea organizatorilor, ca măsură de precauție.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.