Casele de moda din intreaga lume si-au prezentat colectiile la saptamana modei de la New York. Designerul Carolina Herrera a adus oda frumusetii feminine cu o colectie de o simplitate eleganta, spun criticii. Saptamana modei de la New York urmeaza sa se incheie maine.  

Wes Gordon, care semneaza din 2018 creatiile casei de moda Carolina Herrera, a croit tinute pentru toate ocaziile si le-a prezentat la saptamana modei de la New York.

Designerul a combinat fustele pantaloni cu bluze cu umeri bufati sau cu volane, iar modelele au purtat rochii tip tigareta si tinute cu croiala in A, fie ele fuste sau rochii.

Nu au lipsit nici paltoanele si capele, care pot oferi caldura pe vreme rea. De aceasta data doar cateva tinute au avut imprimeuri florale.  

Criticii au remarcat faptul ca aceasta colectie impresionanta toamna iarna 2024-2025 a adus oda frumusetii feminine. Designerul Prabal Gurung a adus la New York look-uri dramatice, cu piese vestimentare in nuante de negru si rosu.

Pe podium au defilat modele in tinute rafinate, cu blazere supradimensionate cu brose sau cu ace, costume casual, fuste lungi plisate cu curele si fuste mini din catifea cu talie mare. Au fost, de asemenea, pulovere de casmir cu dungi groase, paltoane de lana cu 2 fete si jachete tip bombardier.

Saptamana Modei este un eveniment de prim rang pentru designerii americani, prilej in care isi pot prezenta in premiera colectiile si pot interactiona cu specialisti in moda, editori si cumparatori. In total aproape 50 de branduri si-au prezentat noile colectii toamna-iarna.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.