Comandantul rus al orasului Berdeansk a fost internat in spital in stare grava dupa ce masina sa a fost aruncata in aer in apropierea cladirii administratiei locale, anunta Interfax.

„In chiar centrul orasului Berdeansk, langa cladirea administratiei militaro-civile, masina comandantului orasului Artiom Bardin a fost aruncata in aer. In urma exploziei, comandantul orasului a fost internat in stare grava”, a anuntat primaria locala pe canalul sau de Telegram.

Aceasta a precizat ca explozia a avariat alte trei masini in care nu se afla nimeni. Autoritatile de ocupatie instalate de rusi afirma ca Ucraina este responsabila de atac.

O inregistrare video cu masina comandantului in flacari a aparut la scurt timp dupa explozie pe retelele de socializare.

Atacuri ucrainene in teritoriile ocupate de rusi in Zaporojie

Aruncarea in aer a masinii lui Bardin vine dupa ce pe 26 august Alexandr Kolesnikov, seful adjunct al politiei rutiere din Berdeansk, si-a pierdut viata in urma unei explozii in apropierea locului unde locuia. El a murit din cauza ranilor suferite.

Orasul Berdeansk se afla in regiunea Zaporojie, aflata la est de Herson unde fortele armate ucrainene au declansat o contraofensiva saptamana trecuta.

Dupa declansarea ofensivei lunea trecuta fortele armate ucrainene au lansat mai multe lovituri asupra unor depozite de munitie din Zaporojie, fiind posibil ca partizanii ucraineni sa se coordoneze cu comandamentul militar de la Kiev in ceea ce priveste realizarea acestor atacuri impotriva invadatorilor rusi.

Contraatacul din Herson a continuat si marti, dupa cum au aratat noi inregistrari video aparute pe platformele social media.

Sursa: