Din pacate, avertismentele lansate de americani cu doar cateva ore inainte de invazia ruseasca s-au adeverit joi, la primele ore ale diminetii.
In prima zi a razboiului, trupele rusesti au ajuns in apropierea Kievului, au preluat controlul fostei centrale nucleare de la Cernobil si au cucerit Insula Serpilor, punct strategic in nordul Marii Negre, aflata la doar 45 de kilometri de tarmul nostru.
In Ucraina se aplica de joi legea martiala, iar Republica Moldova, aflata la granita conflictului, este in stare de urgenta. Iar toata Europa si Statele Unite sunt in alerta maxima.
Vladimir Putin: ”Imprejurarile cer un raspuns ferm si imediat din partea noastra. Republicile din Donbas au cerut ajutorul Rusiei. Asa cum prevede Articolul 51, paragraful 7 din, Carta Natiunilor Unite, in conformitate cu aprobarea data de Consiliul Federatiei Ruse si cu acordul de prietenie si asistenta pentru Republicile Populare Dontekz si Luhansk, am decis lansarea unei operatiuni militare speciale. Obiectivul acesteia este protejarea celor care timp de 8 ani au suferit abuzuri si genocid din partea regimului de la Kiev.
Pentru a facea asta, vom viza demilitarizarea si denazificarea Ucrainei si ii vom pune sub acuzare pe cei care au comis numeroase masacre, inclusiv impotriva cetatenilor rusi.
Cer soldatilor ucraineni sa depuna imediat armele si sa plece acasa. Toti membrii armatei ucrainene care se supun acestei cereri pot parasi liberi zona conflictului si se pot intoarce la familiile lor.
Oricine ar incerca sa se amestece si sa creeze noi amenintari pentru tara si poporul nostru, ar trebui sa stie ca riposta Rusiei va fi imediata si va antrena consecinte cum n-ati mai cunoscut in istoria voastra. Suntem pregatiti pentru orice deznodamant”.
Cateva minute mai tarziu, in diferite puncte ale Ucrainei, rasunau primele explozii!
Reporter CNN: ”Tocmai am auzit o explozie puternica, chiar aici, in spatele meu. Ti-am zis ca n-ar trebui sa facem transmisiune in direct de aici. Sunt explozii puternice in Kiev, chiar acum.
Rusia a declarat razboi impotriva Ucrainei. Imediat ce a facut anuntul.... la dracu...!
Este o nenorocita de racheta... e o racheta!”
O scena infricosatoare cu unul dintre bombrdamente a fost filmata in orasul Dnipro.
Ucraina a fost atacata si dupa ora pranzului cand au fost raportate raiduri de rachete si explozii. Un nor de fum se ridica amenintator deasupra sediului ministerului apararii din Kiev. Si potrivit ucrainenilor, au fost bombardate mai multe centre militare de comanda. Teroarea s-a instalat si la Odessa.
Avioane si elicoptere de atac au survolat amenintator periferia Kievului. Au fost atacuri in zona aeroportului Hostomel, la doar cativa kilometri vest de capitala ucraineana. Imagini care circula pe retelele sociale surprind numeroase aparate de zbor rusesti prinse intr-un schimb de focuri.
Proiectilele au lovit un bloc de locuinte dintr-un orasel de langa Harkov. Nu se stie daca sunt victime acolo, dar au aparut imagini cu locatari in stare de soc.
O coloana de tancuri intrata in Ucraina din nord, din Belarus, se indreapta spre Kiev. Iar o alta de transportoare blindate intra in viteza pe o sosea ucrainena, fortand alte vehicule civile sa iasa in afara drumului. Aceste imagini inregistrate de camerele de supraveghere au surprins vehicule militare traversand si granita ucraineana din Crimeea.
Potrivit autoritatilor ucrainee au fost sute de raiduri ale Rusiei si sunt deja zeci de morti. Stau marturie scene distribuite pe retelele de socializare care arata ororile unui razboi care parea de neconceput in Europa moderna.
Comandantii militari rusi sustin, insa, ca bombardamentele sunt de inalta precizie si tintesc doar infrastructura militara.
Igor Konashenkov: ”Fortele armate ale Rusiei nu au efectuat niciun atac cu rachete ori de artilerie impotriva oraselor ucrainene. Granicerii ucraineni nu au opus niciun fel de rezistenta si, potrivit informatiilor de care dispunem, soldatii ucraineni si-au abandonat armele si au parasit masiv pozitiile. Armele de mare precizie ale Rusiei au fost folosite pentru anihilarea infrastructurii militare, a facilitatilor de aparare, a aerodromurilor militare si a aviatiei militare”.
Oleksii Reznikov, ministrul apararii Ucraina: ”Fortele militare ucrainene au impus pierderi semnificative ocupantului rus. Astazi zeci sau poate sute de sicrie cu cadvrele inamicilor se vor intoarce in Rusia. Invadatorii au pierdut sase avioane, doua elicoptere, patru tancuri”.
Dar nu exista confirmari din surse independente.


