Ciocnirile dintre manifestanti si politisti continua in orasul american Baltimore, unde oamenii protesteaza in legatura cu moartea unui tanar de culoare, care fusese retinut. Manifestantii au incalcat interdictia de a iesi in strada pe timp de noapte, iar oamenii legii au folosit gaz cu piper pentru a dispersa multimea.
Sute de manifestanti au incalcat ordinul emis de autoritati prin care li se interzice sa iasa pe strazi dupa ora 22.
”Este orasul nostru. E locul unde traim. Ei nu pot sa ne spuna sa stam în casa dupa ora zece.”
In momentul in care politistii au incercat sa alunge oamenii si au folosit gaz cu piper, protestatarii au ripostat cu sticle si pietre, apoi au incendiat cateva magazine si o biblioteca. In total, peste 200 de persoane au fost retinute. Un protestatar a scapat de politisti, dar nu si de palmele mamei sale. Camerele de filmare au fixat o scena in care o femeie isi loveste fiul pentru ca a participat la manifestatii.
Femeia si-a palmuit fiul in vazul tuturor si l-a alungat acasa. Violentele izbucnite luni au fost condamnate de presedintele Barack Obama.
Barack OBAMA, PRESEDINTELE SUA: ”Nu exista nici o scuza pentru acest gen de violente. Atunci când anumiti indivizi deschid usile magazinelor cu ranga, ei nu protesteaza, nu-si spun punctul de vedere, ei fura. Atunci când dau foc unor cladiri, comit o infractiune.”
Interdictia de circulatie pe strazi va fi valabila o saptamana, iar politia a anuntat ca va retine orice persoana care va incalca ordinul. Exceptie fac situatiile de urgenta medicala. Confruntarile au izbucnit luni in Baltimore, cand un tanar de culoare a murit la spital, la o saptamana dupa ce a fost retinut si ar fi fost agresat de politisti.

