Din 40 de milioane de locuitori, Ucraina are aproximativ 10 milioane de voluntari in TRO, apararea civila, cei mai multi dintre ei spunand ca se tin departe de  Sectorul de Dreapta sau Batalionul Azov, militiile ucrainene de dreapta. 

Coloana de masini serpuieste spre un drum ingust de la marginea orasului Kiev, printre fabrici si uzine aflate in paragina, vestigii ale epocii cand Ucraina era una dintre republicile fanion ale Uniunii Sovietice. Mergem spre aeroportul orasului, dar nu ca sa plecam. Ii cautam pe cei care au spus ca nu pleaca, orice s-ar intampla. 

 Cu fiecare groapa, Dacia lui Serghei, unul dintre coordonatorii voluntarilor Armatei Teritoriale a Ucrainei, se smuceste din toate incheieturile. Automobilul icneste de parca aici si acum si-ar da duhul, pe drumul innamolit si care arata ca dupa un adevarat bombardament. La Kiev n-a fost razboi, dar proasta guvernare, rostogolita decenii dupa decenii, are efectul unui conflict. Arme acoperite cu paturi Am mers toata dimineata si s-a facut 10. Coloana de masini parcheaza. 

Din ele coboara cam 30 de barbati si femei de toate varstele, imbracati in uniforme militare sau in haine civile de munte.  Portbagajele masinilor se deschid si din ele oamenii incep sa descarce brate de arme. Mitraliere Kalashnikov, incarcatoare ticsite cu gloante, chiar si o luneta, toate isi fac aparitia de sub husele sau paturile sub care au stat invelite pana acum.  In cateva clipe, sunetul inconfundabil de metal rece al incarcatoarelor montate pe pustile de asalt trimite un ecou printre copacii inghetati, ca o reamintire constanta ca aici, in Ucraina, armele sunt momentan la ele acasa oriunde te-ai afla.  

Cetatenii capitalei Kiev se antreneaza la marginea orasului in eventualitatea unui atac militar din partea Moscovei „Terytorialna Oborona” Ei sunt „Terytorialna Oborona” (TRO). Alcatuiesc Apararea Civila a Ucrainei. Un grup de voluntari care weekend de weekend se antreneaza in padurea de la marginea Kievului ca sa-si apere orasul de un eventual atac al armatei ruse. Iar in aceste zile, din ce in ce mai multi oameni se inscriu la cursurile organizate pentru civili de aceasta organizatie care a luat nastere imediat dupa declansarea conflictului din 2014 din estul tarii. 
 

Unii dintre cei veniti astazi aici si-au adus armele de acasa, insa cei mai multi se antreneaza cu pusti de plastic, cumparate din talcioc, unde un astfel de suvenir nu costa mai mult de 5-10 euro.  Voluntarii sunt civili, majoritatea fara experienta militara recenta ”Va uitati la comandant cand o faceti, da?” In cateva minute, dupa o scurta introducere despre ce urmeaza sa faca astazi, pornim cu totii, voluntari si jurnalisti, prin padure. Se inainteaza prin coloana. 

Sursa: