Primul weekend “de relaxare” in Europa a venit cu proteste. In Marea Britanie, Germania si Polonia mii de oameni au demonstrat fata de restrictiile impuse de autoritati, in contextul pandemiei de coronavirus.

Au fost insa si europeni care, dupa saptamani bune, s-au bucurat de razele soarelui, la plaja. Iar guvernul italian a facut anuntul asteptat cu disperare de cei din industria turismului si nu numai.

Din 3 iunie, tara va accepta oaspeti din Uniunea Europeana si va anula carantina obligatorie pentru vizitatorii care ajung in Peninsula.

“Sa va fie rusine! Sa va fie rusine! Libertate! Libertate!” - Asa a scandat multimea adunata in Hyde Park din Londra. Oamenii au venit cu pancarte pe care au scris “Libertatea primeaza asupra fricii” sau “Eu nu voi purta o masca, nu ma voi lasa testat sau otravit”.

Manifestantii condamna guvernul britanic pentru ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale din cauza COVID-19. Zeci de persoane au sfarsit insa... in arest. Intre timp, secretarul de stat pentru educatie a anuntat ca scolile se vor deschide gradual in Regatul Unit de la 1 iunie.

A fost o zi tensionata si in Germania. La Berlin, Munchen si Stuttgart, mii de persoane au demonstrat vehement fata de masurile luate de guvernul federal in lupta cu pandemia de coronavirus. Si aici o parte dintre protestatari au fost arestati, pentru ca au incalcat regulile privind adunarile publice si au refuzat ordinul politiei de a se dispersa.

Si in Varsovia, un protest neautorizat a degenerat in confruntari violente cu fortele de ordine. Acestea au intervenit in forta pentru a dispersa sute de antreprenori, iesiti in strada sa ceara guvernului un pachet de sprijin financiar mai consistent, pentru afaceri si salvarea locurilor de munca.

Multi protestatari au fost tarati catre dube, loviti cu bastoane si sufocati cu gaze lacrimogene, cand au incercat sa rupa cordonul jandarmilor si sa se indrepte catre sediul partidului de guvernamant. Demonstratia nu fusese autorizata, pe motiv ca incalca normele de distantare sociala.

Schimband registrul, Europa s-a mai si relaxat sambata. Peste 500 de plaje publice din Grecia au fost deschise sambata, iar mii de oameni le-au luat cu asalt, dupa ce restrictiile impuse in 23 martie s-au incheiat. Exista insa mai multe reguli de distantare sociala. Sunt acceptati doar 40 de oameni la fiecare 1.000 de metri patrati, iar umbrelele trebuie sa fie asezate la minimum 4 metri distanta una de cealalta.

Si israelienii s-au grabit sambata sa ajunga la plaja, indemnati de cele 38 de grade Celsius din termometre si de faptul ca autoritatile au permis redeschiderea acestor locuri publice. Doar pentru sporturi nautice, au spus ei. Dar multi dintre locuitorii orasului Tel Aviv se pare ca au ignorat acest aspect.

“Relaxare” a fost sambata cuvantul de ordine si pentru parizieni. In capitala Frantei, oamenii s-au adunat pe malurile Senei si s-au bucurat de prima sambata “de libertate”, dupa ce restrictiile de miscare au fost ridicate in aceasta saptamana.

Totusi, adunarile in grupuri mai mari de 10 persoane sunt inca interzise in Hexagon. Iar pe malurile canalului Saint-Martin si ale fluviului Sena nu este permis consumul de alcool.

Portughezii mai au insa de asteptat pentru redeschiderea oficiala a plajelor. Seful guvernului a anuntat ca acest lucru se va face incepand cu 6 iunie si va exista o capacitate maxima admisa pentru fiecare plaja in parte. Statutul fiecareia va putea fi verificat online de populatie, printr-o aplicatie speciala.

In Spania, in schimb, primul ministru Pedro Sanchez a anuntat ca va cere Parlamentului a cincea si ultima prelungire a starii de urgenta, pentru o perioada de o luna.

89.000 de decese in Statele Unite

Dupa 9 saptamani de pandemie, Statele Unite au ajuns sa numere peste 89 de mii de decese si un milion si jumatate de persoane infectate cu noul virus.

In timp ce in unele state federale lucrurile par sa reintre in normal, in altele numarul de infectari creste. In plus, peste Ocean deja planeaza amenintarea unei crize economice.

In supermarketuri se vede o crestere brusca a preturilor, cum nu s-a mai intamplat de aproape 50 de ani. Scumpirile au intervenit in conditiile in care somajul a crescut ametitor. Asa ca multi americani dispun de bugete mult mai modeste, iar unii se confrunta, pentru prima data, cu situatia de a nu avea ce pune pe masa.

Economistii pun scumpirile pe seama exploziei inregistrate de cerere si a reactiei lente a lantului de aprovizionare. Cu majoritatea restaurantelor inchise, lumea gateste mai mult acasa, de aici si cererea mare de ingrediente. In schimb, fabricile de procesare a carnii au livrat mai putina marfa din cauza infectarii masive a angajatilor cu noul virus.

Pe de alta parte, statul New York pare pe drumul bun spre vindecare, spune guvernatorul Andrew Cuomo. Acesta a ales sa iasa in public si sa imparta masti, pentru a incuraja folosirea lor.

Weekendul a inceput cu avant si in California. Plajele de langa Los Angeles au fost redeschise. Raman insa in vigoare unele restrictii.

In schimb, in unele state americane precum Texas, Dakota de Sud si Arkansas a inceput sa creasca numarul imbolnavirilor cu coronavirus. In cel din urma, restrictiile urmau sa fie ridicate luni, dar planurile guvernatorului au fost date peste cap.

Directorul Centrului pentru Prevenirea si Controlul Bolilor a spus ca in Statele Unite numarul deceselor ar putea ajunge la 100.000 pana la 1 iunie daca nu vor fi respectate masurile de siguranta.

In schimb, presedintele Trump a anuntat un proiect ambitios pentru obtinerea si livrarea unui vaccin salvator, pana la sfarsitul anului.

Proiectul, supranumit “Operatiunea viteza warp”, adica viteza supraluminica popularizata in Star Trek, porneste de la 14 potentiale vaccinuri, considerate “promitatoare”. Trump a numit un general la conducerea proiectului.

Multi experti si oficiali, din America si din Europa, au insa mari dubii ca un vaccin eficient ar putea fi gata anul acesta.

Sursa: