Criza energetica se adanceste si pe continentul european. Uniunea Europeana se pregateste pentru posibile intreruperi de curent si alte situatii de urgenta. Agentia Internationala a Energiei avertizeaza ca UE se confrunta cu riscuri fara precedent privind aprovizionarea cu gaz in aceasta iarna, in contextul in care Rusia a oprit in mare parte livrarile, iar gazul lichefiat transportat pe mare devine mai scump.

Conform unui raport al Agentiei Internationale a Energiei, statele din cadrul Uniunii Europene vor trebui sa diminueze consumul de gaz cu 13 la suta in cursul iernii daca Rusia va opri in totalitate livrarile. Deocamdata, Bruxellesul a decis doar reducerea consumului de electricitate cu 5 la suta. UE sustine ca a acumulat stocuri de gaze la nivelul de 88 la suta, peste necesitatile de 80 la suta, dar Agentia Internationala a Energiei a calculat ca nevoile UE sunt de 90 la suta daca Rusia stopeaza livrarile in totalitate. Rusia mai furnizeaza gaze doar Slovaciei, prin Ucraina, si Bulgariei, printr-o conducta care tranziteaza Marea Neagra si Turcia. Gazdocutele Nord Stream 1 spre Germania a fost oprita pe termen nelimitat inainte ca o serie de scurgeri sa fie gasite in Marea Baltica, la fel si cel spre Polonia, prin Belarus. 

Ursula von DER LEYEN, SEFA COMISIEI EUROPENE: ”Criza energetica este serioasa. Sunt profund convinsa ca o sa ne descurcam ca o putem gestiona, dar este destul de serioasa si solicita din partea Europei un raspuns comun, care va permite reducerea costurilor la energie pentru familii si afaceri. Acest este sccopul si trebuie sa-l atingem.” 

Liderii europeni spun ca reducerea gazelor rusesti este un santaj care vizeaza presiunea asupra guvernelor pentru sprijinul lor pentru Ucraina si sanctiuni impotriva Moscovei.

Valdis DOMBROVSKIS, VICE-PRESEDINTELE COMISIEI EUROPENE: ”Criza energetica este strans legata de agresiunea Rusiei impotriva Ucrainei. De asemenea este legata de cat de repede vom reusi sa oprim razboiul, iar pentru asta trebuie sa continuam sa oferim Ucrainei suport financiar si militar si sa continuam sa punem presiune pe Rusia.” 

Razboiul din Ucraina a scindat statele membre in cadrul blocului comunitar pe fondul problemelor energetice. Pe masura ce sperantele de pace nu se intrevad la orizont, aceasta criza doar se va acutiza.

Paolo GENTILONI, COMISAR EUROPEAN PENTRU ECONOMIE: ”Noi induram consecintele razboiului, a preturilor mari la energie si vedem ca increderea consumatorilor si a oamenilor de afaceri este in cadere. Noi nu excludem riscul unei recesiuni si vedem o inflatie cu doua cifre (n.red.- 10%) pentru prima data in zona euro.” 

Scaderea exporturilor rusesti de combustibili fosili a impins mai multe state UE sa puna in aplicare planuri de urgenta care ar putea duce la rationalizare concomitent cu gasirea unor solutii alternative. Saptamana trecuta, ministrii energiei din UE au aprobat un pachet de masuri de urgenta care include economii obligatorii de energie, un plafon pentru veniturile excedentare de pe piata si o taxa pentru a capta profiturile excedentare ale companiilor. 

Ursula von DER LEYEN, SEFA COMISIEI EUROPENE: ”Vom face mai multe in ce priveste cresterea vertiginoasa a preturilor la energie, care ne slabeste economia si trebuie sa o facem ca europenii impreuna si de comun acord.” 

UE se pregateste pentru doua scenarii. In primul scenariu, doar un numar mic de state membre sunt afectate de un incident, cum ar fi o intrerupere de curent, iar alte state UE pot furniza energie membrilor afectati. Dar daca un numar mare de state sunt lovite in acelasi timp, tarile blocului ar trebui sa-si limiteze livrarile din stocul de urgenta catre alti membri, iar Comisia ar putea acoperi nevoile prin rezerva sa strategica.