18 septembrie 2014. Armata ucraineana a anuntat joi ca Rusia a comasat aproximativ 4.000 de militari stationati in Crimeea de-a lungul celor 100 de kilometri de "frontiera administrativa" cu Ucraina.

"Potrivit informatiilor noastre, aproape toate unitatile militare rusesti stationate in partea de nord a Crimeei ocupate - aproximativ 4.000 de militari - au fost comasate la frontiera administrativa cu Ucraina, cu toate echipamentele si munitia", a declarat Andrii Lisenko, un purtator de cuvant militar. "Aceste unitati sunt organizate in mici grupuri tactice" de-a lungul acestei frontiere administrative de aproximativ 100 de kilometri, a adaugat el.

Aceste declaratii intervin dupa doua zile de la anuntarea de catre ministrul rus al Apararii Serghei Soigu a unei remobilizari a dispozitivului militar al Rusiei in Crimeea, justificate "in mare parte (de) extinderea Districtului Militar (de Sud al Rusiei), in urma integrarii Crimeei". Ministrul a evocat agravarea crizei din Ucraina si cresterea numarului fortelor straine in apropierea frontierei rusesti, referindu-se la exercitiile militare la care participa 15 tari, inclusiv Statele Unite, in curs incepand de luni in vestul Ucrainei. Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe si-a exprimat "preocuparea" puternica in urma acestei declaratii, acuzand Rusia ca incearca sa "destabilizeze situatia in intreaga regiune".

Potrivit NATO, aproximativ 1.000 de militari rusi se afla in continuare in estul Ucrainei, in timp ce alti 20.000 raman comasati de-a lungul frontierei ruso-ucrainene.

Petro Porosenko este primit la Casa Alba intr-o vizita cu un puternic caracter simbolic.

Barack Obama

Presedintele ucrainean, Petro Porosenko, este primit ca oaspete de marca, joi, la Washington, unde va sustine un discurs in Congres si va avea o discutie fata in fata cu presedintele Barack Obama, dar vizita sa are putine sanse sa aduca noi angajamente. Fostul om de afaceri in varsta de 48 de ani ar urma sa pledeze cu forta pentru ca tara sa sa obtina un "statut special" de aliat non-membru NATO. "Contez pe sprijinul dumneavoastra", a declarat el, marti, la Ottawa in fata Parlamentului canadian, cu o zi inaintea primei sale vizite in Statele Unite de la alegerea sa la presedintie, la inceputul lui iunie.

La doua zile dupa ratificarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeana, viitorul Ucrainei ramane incarcat de incertitudine dupa un conflict de cinci luni soldat cu aproximativ 2.900 de morti si peste jumatate de milioane de persoane stramutate. Armistitiul semnat la 5 septembrie intre Kiev si rebelii prorusi ramane fragil. "Sunt bucuros sa vad ca partenerii nostri europeni si americani inteleg ca ne luptam nu numai pentru integritatea teritoriala si independenta Ucrainei, ci si pentru securitatea mondiala", sublinia vineri la Kiev Porosenko, cerand o "noua strategie in termeni de securitate". Obama a reiterat de mai multe saptamani ca Statele Unite vor continua sa ofere o asistenta militara neletala si formare armatei ucrainei, subliniind insa ca Washingtonul nu intentioneaza sa recurga la forta in aceasta tara.

"NATO trebuie sa isi asume angajamente concrete pentru a ajuta Ucraina sa modernizeze si sa isi consolideze fortele de securitate", a pledat el la Tallinn, in Estonia, amintind ca Ucraina nu face parte din Alianta Nord-Atlantica, a carei carta prevede solidaritate intre membri in caz de agresiune. Casa Alba a ramas evaziva cu privire la eventualele anunturi cu ocazia acestei vizite dar a sugerat clar ca este vorba inainte de toate de trimiterea unui mesaj puternic. Aceasta intalnire "este un simbol clar pentru toata lumea si in special pentru poporul ucrainean", a subliniat Josh Earnest, purtatorul de cuvant al Executivului american. Este acesta un mesaj adresat presedintelui rus Vladimir Putina "Fotografia lui Porosenko asezat in Biroul Oval va valora cat 1.000 de cuvinte, indiferent ca vor fi spuse in engleza sau rusa", a raspuns el.

Asteptat la Casa Alba la inceputul dupa-amiezii, Porosenko, ce vorbeste fluent engleza, isi va incepe ziua la Washington printr-un discurs solemn sustinut in fata Congresului reunit (Camera Reprezentantilor si Senatul). Doar liderii tarilor aliate cele mai apropiate de Statele Unite au dreptul la aceasta tribuna. Ultimul a fost presedintele sud-coreean Park Geun Hye, in mai 2013. In aprilie 2005, presedintele ucrainean prooccidental Viktor Iuscenko a primit aceasta onoare. Congresmenii americani l-au ovationat la momentul respectiv. "In termeni de simboluri, aceasta va fi o vizita importanta. in termeni de ajutor concret acordat Ucrainei, mult mai putin", rezuma Eugene Rumer, de la Carnegie Endowment for International Peace, centru de reflectie cu sediul la Washington.

Presedintele ucrainean ar urma sa formuleze si o cerere de ajutor economic crescut pentru a face fata perioadei foarte dificile pe care o traverseaza tara sa, aflata in recesiune aproape neintrerupta de doi ani si cu o inflatie de 19 la suta.

Putin a amenintat ca va invada Ucraina, daca Parlamentul nu aproba legea statutului Donbas

Vladimir Putin l-a amenintat pe Petro Porosenko, inaintea votului de marti in Verhovna Rada asupra "statutului special" al Donbasului, ca, in cazul in care legea nu va fi aprobata, trupele rusesti vor porni in mars, via Mariupol, catre Crimeea, relateaza agentia Zik cu sediul la Liov.

Declaratia a fost facuta de un parlamentar ucrainean joi, potrivit agentiei cu sediul in vestul Ucrainei. Porosenko a venit in Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean) sa asiste la vot.

El le-a spus parlamentarilor, intr-o intalnire cu usile inchise, ca Putin l-a sunat si a amenintat cu invazia. Porosenko i-a informat pe legiuitori ca aproximativ 60% din echipamentul militar al Ucrainei a fost distrus si ca tara nu poate face fata unui razboi deschis cu Rusia, a mai declarat parlamentarul.

Presedintele ucrainean i-a avertizat totodata pe membrii Legislativului ca responsabilitatea declansarii unui razboi cu Rusia le va reveni, in cazul in care nu sustin legea, potrivit aceleiasi surse.

Numerosi parlamentari au criticat atat acordarea unui "statut special" regiunii Donbas, cat si "legalizarea" teroristilor. Verhovna Rada a adoptat marti doua legi, privind amnistierea combatantilor din estul tarii si acordarea unui "statut special" regiunilor separatiste rusofone Donetk si Lugansk.

Aceste texte, prezentate de catre presedintele Petro Porosenko, erau incluse in acordul de armistitiu semnat de catre Kiev cu rebelii pe 5 septembrie, la Minsk, cu scopul de a pune capat confruntarilor armate care s-au soldat, potrivit ONU, cu aproape 2.900 de morti in cele cinci luni de conflict.