Turismul de vară le complică viața studenților din stațiunea croată Split. Cum în sezon, multe apartamente de închiriat sunt rezervate pe bani frumoși turiștilor, tinerii trebuie să se mute. Rău este că rămân pe drumuri când sesiunea bate la ușă.

În Split, orașul-port istoric construit în jurul Palatului lui Dioclețian, sezonul turistic urmează să înceapă. 
Așă că studenții își fac bagajele, dar nu pentru vacanță. Proprietarii le-au transmis să elibereze apartamentele închiriate până la 1 iunie. Așa că tinerii se văd nevoiți să caute soluții temporare când sesiunea bate la ușă.

Danijela, STUDENTĂ: „Îmi trebuie să plece chiar de la 1 mai sau 15 mai. Dacă locuiesc în localități apropiate, la 45 de minute sau o oră distanță, sunt nevoiți să facă naveta în ultima lună de examene."

Ivan DRINOVCI, STUDENT: „Studenții în această situație se bazează în special pe prieteni. Dacă doi sau trei studenți împart deja un apartament, mai fac loc încă unuia. Uneori ajută și căminele studențești. Dacă cineva pleacă mai devreme, pot prinde un loc pentru 15 zile în iunie sau o parte din iulie, cât timp examenele sunt încă în desfășurare."

Marija LJUBSKI, STUDENTĂ: „Este primul meu an în chirie și a fost un stres pentru mine. Dar pot spune că mă număr printre puținii norocoși cărora proprietarul le-a permis să rămână până la 1 iulie sau chiar până la mijlocul lunii iulie, în funcție de programul examenelor."

În cazul garsonierelor, chiriile ajung chiar și la 700 de euro. Mulți proprietari pun din start condiția că locuința este disponibilă doar până la începutul sezonului turistic. 

Agenții imobiliari spun că cererea este uriașă, în timp ce proprietățile disponibile pentru închiriere pe termen lung sunt extrem de puține. 

Jasminka BILIŠKOV, PROPRIETAR AGENȚIE IMOBILIARĂ: „Totul ține de profitabilitate. Din închiriezi pe termen scurt poți câștiga în trei zile cât ai obține dintr-o lună întreagă de chirie. Chiria lunară medie este între 500 și 700 de euro, iar un apartament într-o zonă bună poate produce această sumă în doar trei zile."

Pe măsură ce locuințele private dispar de pe piață, căminele studențești rămân singura opțiune. Însă în Split, acestea au doar doar 1.200 de locuri de cazare, de trei ori mai puțin decât cererile existente.

Marijo BAŠIĆ, CENTRUL UNIVERSITAR STUDENȚESC DIN SPLIT: „Sunt peste 3.000 de cereri de cazare din partea studenților, dar în realitate, peste 8.000 de studenți din Split au nevoie de o locuință."

Orașul Split atrage anual peste un milion de turiști.