O grupare de hackeri a reuşit să fure şi apoi să revândă peste 900 de bilete pentru concertele unor mari vedete, dar şi pentru evenimente sportive de marcă. Doi dintre cei implicaţi au fost aresstaţi, iar anchetatorii au explicat cum funcţiona reţeaua, relatează adevarul.ro.

Publicat:05.03.2025, 08:28

Potrivit procurorilor care instrumentează dosaul, infractorii cibernetici au furat şi apoi au revândut peste 900 de bilete pentru concerte ale lui Taylor Swift, Adele şi Ed Sheeran, dar şi pentru meciuri de baschet din NBA şi campionatele de tenis U.S. Open, informează The Associated Press.

Melinda Katz, procurorul districtului Queens, a explicat faptul că hackerii furau URL-urile biletelor cumpărate de pe StubHub, le trimiteau prin e-mail altor persoane din New York, iar acestea le descărcau şi le revindeau pe StubHub la preţuri exorbitante. Potrivit aceleiaşi surse, gruparea de infractori informatici avea legături inclusiv în Jamaica, la o firmă contractantă pe piaţa online de bilete.

Astfel, între iunie 2022 şi iulie 2023, gruparea infracţională a reuşit să obţină peste 600.000 de dolari din vânzarea biletelor furate. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru turneul Eras Tour al lui Taylor Swift, iar restul pentru concertele lui Adele şi Ed Sheeran, meciurile din NBA şi campionatele de tenis U.S. Open.

Săptămâna trecută au fost arestaţi doi dintre cei implicaţi în escrocherie, Tyrone Rose şi Shamara Simmons, care acum sunt acuzaţi de furt calificat, infracţiuni informatice şi conspiraţie.

Anchetatorii au dezvbăluit şi modul în care opera reţeaua. Astfel, Tyrone Rose, în vârstă de 20 de ani, care lucra în Jamaica la o firmă contractantă pe piaţa online de bilete pentru evenimente, fura URL-urile şi le direcţiona către e-mailurile lui Shamara Simmons, în vârstă de 31 de ani, şi ale altor persoane, care le descărcat şi apoi le vindeau pe piaţa neagră la preţuri uriaşe.

Cei doi suspecţi, Tyrone Rose şi Shamara Simmons, nu şi-au recunoscut vinovăţia şi au fost puşi în libertate, urmând să apară în curând în faţa instanţei.

Anchetatorii declară că fac în continuare cercetări pentru obţinerea de probe, dar şi pentru identificarea potenţialilor complici.

StubHub, compania de unde au fost furate biletele, a transmis, marţi, că a descoperit schema infracţională şi a raportat-o autorităţilor şi furnizorului său terţ de servicii pentru clienţi. De asemenea, a precizat că între timp a încetat relaţia cu furnizorul din Jamaica şi şi-a consolidat măsurile de securitate. Toate comenzile de bilete identificate până în prezent ca fiind afectate de furt au fost, de asemenea, înlocuite sau rambursate integral, potrivit StubHub.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.