Avionul de pasageri care s-a ciocnit cu alta aeronava pe aeroportul din Tokyo avea permisiunea de aterizare, iar oficialii japonezi investigheaza neglijenta profesionala, ca posibila cauza a accidentului. Modul in care toti cei 379 de pasageri ai echipajul au fost evacuati in doar 90 de secunde din aeronava cuprinsa de flacari este calificat drept o adevarata minune.

Avionul a fost cuprins de flacari la scurt timp dupa aterizare, cand a lovit aeronava mai mica a Garzii de Coasta pe aeroportul din Tokyo.

Imagini de pe retelele sociale din interiorul cabinei au aratat cum pasagerii puteau vedea flacarile din exterior, in spatele avionului, prin hublourile cabinei, in timp ce acesta isi continua drumul pe pista imediat dupa coliziune.

Luminile s-au stins apoi, iar temperatura din interiorul cabinei a inceput sa creasca, au declarat supravietuitorii.

Dupa ce capitanul avionului comercial a reusit sa opreasca aeronava, cei 379 de pasageri, printre care opt copii, plus 12 membri ai echipajului au fost evacuati.

Pasagerii au fost ghidati prin intuneric si prin fumul gros de catre personalul de cabina, care tinea lanterne. 

O inregistrare video a aratat cum pasagerii au fost evacuati din Airbus-ul A350 in flacari cu ajutorul unor tobogane de salvare, intr-un calm relativ si aparent fara bagaje de mana, intr-o operatiune salutata ca fiind un miracol. Evacuarea fara bagaje de mana ar fi fost cheia succesului.

In aproximativ 90 de secunde, toate persoanele aflate la bord au fost evacuate. Dupa ce avionul a fost golit de pasageri, pompierii veniti cu 110 masini de stingere a incendiilor s-au ocupat de flacarile din avion, care se inclinase pe bot dupa ce trenul de aterizare s-a prabusit. 

Incendiul a fost stins la aproape trei ore de la impactul initial. 

Cauza incidentului este investigata. Capitanul primise permisiunea de a ateriza, dar probabil ca nu a putut vedea avionul Garzii de Coasta, mai mic aflat sub el, au declarat directorii companiei aeriene la o conferinta de presa organizata noaptea tarziu. 

Ministerul Transporturilor investigheaza motivul pentru care ambele avioane se aflau pe aceeasi pista, intr-o tara care nu a mai inregistrat un accident grav de aviatie comerciala de zeci de ani. Politia japoneza va verifica daca in cazul accidentului in care au fost implicate un avion de linie si un avion al Garzii de Coasta este implicata neglijenta profesionala.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.