Maria Pevcic, o jurnalista rusa de investigatie si sefa fundatiei anticoruptie a lui Alexei Navalnii, relateaza cum fosta sotie a presedintelui Vladimir Putin si noul ei partener au fost imbogatiti de donatii orchestrate de Kremlin.

„Insa cine este el de fapt?”, intreaba ea retoric. „Vile si apartamente in Franta, Elvetia si Spania. Ce portofoliu frumos pentru cineva care nu este un om de afaceri sau fiul unui oligarh si nici macar nu are o slujba reala. Asadar, care este secretul succesului sau? Simplu: s-a insurat cu fosta sotie a lui Putin, cu 20 de ani mai in varsta decat el. Iata-l pe Artur Oceretni”, explica jurnalista de investigatie.

Aceasta aminteste ca Liudmila si Vladimir Putin au anuntat ca divorteaza in 2013 (actul a fost inregistrat oficial un an mai tarziu), moment in care oricum mariajul lor era un simulacru de decenii:

„Liudmila nu a fost niciodata o Prima Doamna adevarata. Abia am vazut-o in public si nu am auzit-o niciodata vorbind. Ea era folosita o data pe an ca decor viu la slujbele religioase. Dupa cum stiti, Putin a promovat mereu 'valorile de familie' si 'legaturile spirituale' - iar pentru a face asta cam ai nevoie de o sotie”.

„Dar fiind plin de rahat ca intotdeauna, presedintele nostru a avut numeroase aventuri, fiind tatal a cel putin o fiica secreta nascuta in 2003. Asadar, divortul nu a fost o surpriza pentru nimeni. Insa anuntul a fost facut destul de bizar”, isi continua Pevcic relatarea.

Modul straniu in care Vladimir Putin si-a anuntat divortul
Ea aminteste ca jurnalistii i-au „surprins” pe sotii Putin la teatru si ca un corespondent al televiziunii de stat i-a intrebat daca le-a placut baletul, moment in care ei au anuntat ca divorteaza. Cand a vorbit despre casnicia sa, Putin a mentionat ca „veghea Liudmilei a ajuns la sfarsit”.

Putin a vorbit in numele sotiei sale pentru majoritatea timpului iar ea doar statea acolo zambind stingher. Putin a spus ca este ocupat din cauza muncii. Ea a zis ca nu se mai vad niciodata oricum.

Un an mai tarziu, la faimoasa sa conferinta de presa-maraton pe care o sustine anual, Putin a fost intrebat daca se va insura iar. „Prima data trebuie sa imi marit fosta sotie, abia apoi ma voi gandi la mine”, a raspuns el in stilul sau caracteristic presedintele rus.

„Si a facut-o! In 2015, Liudmila (57 de ani) s-a casatorit cu Artur Oceretni (37), a luat numele sau si a inceput o viata noua. Dupa cum probabil ati ghicit, postarile mele nu sunt doar despre o poveste de dragoste. Este despre infractionalitate, coruptie si imbogatirea incredibila a acestor indragostiti care trebuie sa fie sanctionati de urgenta”, scrie Maria Pevcic.

Ea aminteste ca pe vremuri era ceva comun ca parintii unei mirese sa pregateasca o zestre: „ceva valoros, ca bani, tesaturi scumpe sau bijuterii pentru 'a creste valoarea miresei'”.

„Zestrea” pregatita de presedintele rus pentru fosta sa sotie include un palat istoric din Moscova
Dar Putin a mers pe o abordare cu totul noua. El efectiv a aranjat o zestre de milioane de dolari pentru fosta sa sotie, dupa cum explica activista anticoruptie:

„Aceasta cladire din Moscova a fost construita in 1774. Ea se afla la aproximativ 5 minute distanta de Kremlin si este destul de faimoasa. Bunicul lui Lev Tolstoi a fost proprietarul ei, scriitorul obisnuia sa vina in vizita aici destul de des si unele scene din Razboi si pace au loc aici”.

Cladirea i-a fost daruita Liudmilei Putina de catre statul rus in 2005 dupa 4 ani in care a fost inchiriata. Liudmila este directoarea unui ONG semi-fals specializat in comunicarea interpersonala. Ei fac training-uri pseudostiintifice despre gasirea binelui interior, interpretarea viselor si asa mai departe.

Artur Ocheretni este directorul ONG-ului din 2010. „Dar toate acestea sunt, bineinteles, o fatada. Singurul scop al acestui ONG este de a fi proprietarul cladirii istorice Tolstoi. Pe care au demolat-o, reconstruit-o si adaugat doua etaje in plus. Acum este un centru de birouri”, afirma jurnalista rusa.

Companii ale statului rus inchiriaza spatiu aici, platindu-i Liudmilei Putina aproape 3,5 milioane de dolari drept chirie in fiecare an. ONG-ul acesteia primeste de asemenea „donatii”. Gazprombank, banca prin care Rusia cere acum plata exporturilor sale energetice catre „tarile neprietenoase”, i-a daruit aproape doua milioane de dolari.

Alti 1,3 milioane de dolari au venit de la Alexei Mordasov, proprietarul Severtstal, cel mai mare producator de otel din Rusia. Pavcic noteaza despre acesta ca este „un oligarh mai special”, el fiind de asemenea responsabil cu sponsorizarea Alinei Kabaeva, amanta lui Vladimir Putin.

Statele Unite au impus sanctiuni impotriva lui Kabaeva la inceputul lunii august, dupa ce Uniunea Europeana a trecut-o pe lista sa de sanctiuni in data de 3 iunie.

Mordasov este unul dintre proprietarii trustului mass-media National Media Group, unde Kabaeva prezideaza asupra Consiliului de administratie al companiei, cu un salariu anual de 10 milioane de dolari.

Vile de lux in Europa care au scapat de sanctiunile occidentale
Revenind la Liudmila si Artur Oceretni si ONG-ul lor, Pevcic spune ca in practica acestia au primit de la statul rus o „fabrica de facut bani”.

„Valoarea acestei cladiri si a terenului pe care este construita este de peste 150 de milioane de dolari. Poti castiga usor 3 milioane de dolari in chirii anuale fara sa faci nimic. La suma se adauga si donatiile”, afirma ea.

Iar fosta sotie a lui Vladimir Putin, „cel mai mare patriot al Rusiei”, cumpara proprietati in Europa cu banii astfel castigati. „Ca de exemplu aceasta vila in Biarritz, Franta, care valoreaza 5,3 milioane de euro si este inregistrata pe numele lui Artur Orecetni”, arata jurnalista de investigatie rusa.

„Sau acest apartament din Davos, descoperit recent de jurnalistii elvetieni. Oceretni l-a cumparat in 2015 pentru 3,7 milioane de dolari. Suprafata sa totala este de 200 de metri patrati, are trei dormitoare, trei bai si un balcon frumos”, relateaza Maria Pevcic.

Ea arata apoi ca fosta sotie a lui Vladimir Putin si Oceretni au cumparat doua apartamente intr-un complex rezidential de lux din Malaga. Unul are o suprafata de 229 m², celalat de 405 m² cu o terasa de 214 m². „Ambele au fost cumparate cu un credit ipotecar. Dupa cum puteti vedea, familia lui Putin nu are probleme cu bancile din Europa”, afirma Pevcic.

Aceasta spune de asemenea ca fosta sotie a lui Putin si noul ei partener au fost adesea vazuti in Franta, Artur fiind „obsedat” de triatlonurile Ironman ce au loc in intreaga Europa. Pevcic aminteste apoi ca razboiul a intrat in a sasea sa luna si ca Liudmila si Oceretni nu au fost vizati de sanctiuni occidentale.

„Artur Oceretni si Liudmila Putina (care acum este oficial Liudmila Oceretnaia) nu au bani ai lor. Tot ce detin ei a fost furat pentru ei de catre Vladimir Putin. Ca un Robin Hood inversat, Putin ii jefuieste pe saraci pentru a le da bogatilor. Nu vrem banii lui Putin in Europa, nu? Pai astia sunt banii lui Putin”, afirma Maria Pevcic.

Maria Pevcic isi incheie seria de postari cu un apel la guvernele Frantei, Elvetiei si Spaniei sa includa familia Oceretni imediat pe listele lor de sanctiuni, sa inghete proprietatile pe care le detin si investigheze originea banilor lor.

La sfarsitul lunii aprilie a anului trecut autoritatile ruse au trecut fundatia anticoruptie fondata de Alexei Navalnii pe lista gruparilor extremiste si teroriste.

Sursa: