Kremlinul a afirmat marti ca nu exista nicio discutie despre mobilizare la nivel national in Rusia pentru a sustine campania militara din Ucraina, la cateva zile dupa ce o contraofensiva surpriza a fortelor ucrainene a pus pe fuga rusii din aproape intreaga regiune Harkov, transmite Reuters.

''Pentru moment nu, nu exista o discutie despre asta'', a afirmat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, raspunzand unei intrebari adresate de un parlamentar rus cu privire la mobilizare.

In legatura cu criticile la adresa conducerii tarii, exprimate de comentatori nationalisti care au cerut mobilizarea, Peskov a spus ca acesta este un exemplu de ''pluralism'' si ca rusii in ansamblul lor continua sa il sprijine pe presedintele Vladimir Putin.

''Rusii il sprijina pe presedinte si acest lucru este confirmat de dispozitia oamenilor. Oamenii sunt strans uniti in jurul deciziilor sefului statului. Referitor la celelalte puncte de vedere, la puncte de vedere critice, atat timp cat ele raman in interiorul legii, acesta este pluralismul, dar linia este foarte, foarte subtire, oricine trebuie sa aiba foarte mare grija aici'', a afirmat el.

Ministerul rus al apararii sustine ca loveste masiv fortele ucrainene
Pe de alta parte, armata rusa a afirmat marti ca a efectuat ''lovituri masive'' contra fortelor ucrainene pe toate fronturile, Kremlinul acuzand Ucraina ca tortureaza si maltrateaza civili in zonele recucerite in ultimele zile.

''Fortele aeriene, balistice si ale artileriei ruse efectueaza lovituri masive contra unitatilor fortelor armate ucrainene in toate zonele operationale'', a indicat Ministerul Apararii rus in raportul sau zilnic.

Ministerul a evocat in special bombardamente in apropiere de orasele Sloviansk, Konstantinivka si Bahmut, din estul Ucrainei, in regiunile sudice Nikolaev si Zaporojie, precum si la Harkov.

Ucraina a anuntat luni ca a recucerit aproximativ 6.000 de kilometri patrati de teritoriu pe mai multe fronturi, gratie unei contraofensive lansate la inceputul lunii septembrie.

Sursa: