Autoritatile japoneze au confirmat marti (ora locala) decesul a patru persoane dupa cutremurul care a zdruncinat luni Japonia, relateaza AFP si Kyodo, potrivit Agerpres, transmite stirileprotv.ro.
Nu se cunosc deocamdata detalii despre pagubele provocate de seismul cu magnitudinea preliminara de 7,6 inregistrat la ora locala 16.10 (07.10 GMT) si replicile care au urmat.
Autoritatile au primit informatii despre sase cazuri in care oameni au fost ingropati de vii sub case prabusite in zona cea mai afectata, in prefectura Ishikawa, pe insula principala Honshu din arhipelagul nipon.
Nu au fost semnalate anomalii la centralele nucleare din Ishikawa si din prefecturile apropiate Niigata si Fukui, potrivit autoritatii de reglementare nucleara.
Agentia meteorologica nipona a emis o avertizare privind un potential tsunami de 3 metri sau mai mare in Ishikawa, pentru a o revizui in jos cateva ore mai tarziu.
Un tsunami de 1,2 metri a atins portul Wajima din aceeasi prefectura.
Exista, de asemenea, rapoarte referitoare la o cladire si mai multe case care s-au prabusit in orasul Wajima situat in apropiere, pe Peninsula Noto, au indicat guvernele locale si pompierii.
Un incendiu major a izbucnit in Wajima in urma cutremurului care a fost resimtit intr-o regiune extinsa de pe coastele Marii Japoniei.
Guvernul central a confirmat separat sase cazuri de persoane prinse sub daramaturi dupa prabusirea mai multor locuinte din Wajima.
Fortele de Autoaparare din Japonia au desfasurat personal in cadrul operatiunilor de interventie la dezastru, ca raspuns la o solicitare din partea guvernatorului prefecturii Ishikawa.
Conform Agentiei de Meteorologie din Japonia (JMA), seismul puternic s-a produs la ora locala 16:10 (07:10 GMT) la mica adancime.
In urma acestui cutremur, urmat de numeroase replici, JMA a emis avertizari de tsunami valabile pentru prefecturile costiere Ishikawa, Niigata si Toyama. Rusia, Coreea de Sud si Coreea de Nord au emis la randul lor avertizari de tsunami.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.