Mai multe avioane rusesti au fost interceptate luni in apropierea spatiului aerian al NATO. Aceasta ar putea fi o strategie a Moscovei de a starni nervozitate in randul tarilor occidentale cu privire la sprijinirea Ucrainei, potrivit unui analist militar, scrie stirileprotv.ro

Profesorul britanic Michael Clarke, fost director al Royal United Services Institute, un think tank de aparare si securitate cu sediul in Londra, a declarat pentru Sky News ca Rusia doreste ca aliatii Ucrainei sa creada ca razboiul „scapa de sub control” atunci cand a trimis bombardiere in apropierea spatiului aerian al NATO.

Dar avioanele fortelor aeriene britanice care au interceptat bombardierele rusesti au avut si un mesaj clar: „nu exista nicio cale prin spatiul aerian NATO”.

„Este vorba despre o serie de selfie-uri in aer. Mesajul luptatorilor catre bombardierele ruse este: aici va facem fotografii de la 50 de metri distanta, dar daca acesta ar fi fost razboi, ati fi fost murit acum 20 de minute”, a mai spus analistul militar.

El a explicat ca s-ar putea sa nu existe nicio strategie coerenta a Rusiei care sa lege incidentele de luni, insa daca exista una, Rusia doreste „sa starneasca nervozitate in randul tuturor”.

„Caracterul razboiului din Ucraina consta in faptul ca rusii doresc sa pretinda ca situatia scapa de sub control si ca Occidentul se joaca cu focul prin sprijinirea Ucrainei”,  a mai precizat Clarke.

Fortele aeriene daneze au interceptat, luni, doua bombardiere rusesti care au fost identificate deasupra Danemarcei si care se indreptau spre zona pe care Tarile de Jos o monitorizeaza pentru alianta militara NATO.

Avioanele olandeze F-16 au fost chemate la actiune dar bombardierele rusesti fusesera deja interceptate inainte de a intra in spatiul aerian olandez al NATO si s-au intors din drum, au precizat fortele aeriene olandeze.

De asemenea, Avioane Royal Air Force (RAF) au interceptat doua bombardiere rusesti de patrulare maritima cu raza lunga de actiune, la nord de Insulele Shetland, Scotia.

Avioanele sunt interceptate daca nu au un cod unic de identificare, nu furnizeaza un plan de zbor si daca nu exista o conversatie bidirectionala, a precizat un purtator de cuvant. El a mentionat ca avioanele rusesti incalca destul de frecvent spatiul aerian al unei tari europene sau se apropie de ea.