Liderii legendari care au condus Sri Lanka aproape 20 de ani si care au castigat sangerosul razboi civil impotriva separatistilor Tamil au ajuns sa fie indepartati de la putere cu forta chiar de catre poporul care ii considera odata eroi ai natiunii. La apogeul dinastiei Rajapaksa, patru frati au detinut posturile de presedinte, premier, ministru al finantelor, al apararii si de interne, printre altele. Dar, cand clanul care a pus stapanire pe tara parea sa fie invincibil, o criza economica care s-a inrautatit din cauza politicilor promovate chiar de membrii acestuia a dus la decaderea sa totala.
Cu toate ca Gotabaya Rajapaksa a promis luna trecuta ca va ramane la putere pana la finalul mandatului sau care ar fi trebuit sa se incheie in 2024, presedintele Sri Lankai a fugit miercuri dimineata din tara si a lasat in urma un guvern din care nu mai face parte niciunul dintre membrii familiei nu demult venerati de popor, scrie Reuters.
Fuga din tara a presedintelui tarii vine la doar cateva zile dupa ce mii de protestatari nervosi au patruns in palatul sau, s-au balacit in piscina sa si i-au cerut demisia. Era de asteptat ca Gotabaya sa isi prezinte demisia ceva mai tarziu, dar acesta nu a mai asteptat ca sa isi oficializeze plecarea de la putere.
In schimb, Gotabaya s-a imbarcat intr-un avion militar si a plecat din orasul Colombo, capitala comerciala a tarii, inainte de rasarit si a fugit in Maldive. Intre timp, presedintele fugar a trimis sefului Parlamentului o scrisoare de demisie, dupa ce a aterizat in Singapore.
Presedintele a fugit, iar protestatarii jubileaza, dar viitorul ramane incert
Plecarea sa este un moment istoric pentru natiunea insulara de 22 de milioane de oameni pe care familia Rajapaksa a condus-o cu o mana de fier pentru aproape 20 de ani inainte sa piarda sustinerea cetatenilor, scrie CNN.
„Imaginea cu Gotabaya Rajapaksa care paraseste Sri Lanka cu un avion al fortelor aeriene reprezinta decaderea familiei sale”, a spus Ganeshan Wignaraja, cercetator la ODI Global. „Mostenirea lor nu cred ca este una pozitiva, dar exista sperante ca Sri Lanka se va indrepta intr-o noua directie”.
Protestatarii jubilanti care se scaldau in piscina presedintelui si care cantau si dansau in incinta palatului sau impartasesc cel mai probabil acest sentiment – cel putin, pentru un timp.

Ceea ce se va intampla in urmatoarele 24 de ore va determina in mare parte viitorul tarii, intentiile de lunga durata ale lui Rajapaksa fiind in continuare neclare.
Mahinda si-a dat demisia in luna mai impreuna cu fiul sau si seful Cabinetul Presedintelui, Yoshitha. Celalalt fiu al sau, Namal, fratele sau mai mare, Chamal, si fratii mai tineri, Basil si Shasheendra, si-au dat demisia din guvern in luna aprilie.
Fostul ministru al finantelor Basil, care detine si cetatenie americana, a fost oprit la aeroport cand a incercat marti sa fuga din tara de catre angajatii biroului pentru imigrari de frica raspunsului public daca ar fi fost lasat sa plece.
Cum au dobandit membrii dinastiei Rajapaksa statutul de „eroi ai natiunii”
Atat presedintele Sri Lankai, cat si fratele sau Mahinda, care a fost presedinte inainte de Gotabaya, au fost considerati „eroi de razboi” de majoritatea populatiei. Mahinda a castigat un statut aproape legendar in 2009, cand a declarat victorie in razboiul civil de 26 de ani impotriva gruparii rebele Tigrii Eliberatori din Tamil Eelam.
Victoria i-a dat un capital politic aproape inepuizabil lui Mahinda pe care s-a bazat pentru a-si consolida puterea timp de 10 ani la conducerea tarii, timp in care a fost venerat de populatia majoritar budista a Sri Lankai.
Mahinda a primit apelativul „appachchi”, care inseamna „tatal natiunii”, oamenii plecandu-se in fata sa cand trecea prin apropiere si se temeau pentru el cand se imbolnavea.

Pentru mare parte din mandatul sau de presedinte, Mahinda a condus Sri Lanka precum o afacere de familie si a numit in functiile cele mai importante din guvern membrii familiei sale: Gotabaya – secretar al apararii, Basil – Ministrul Dezvoltarii Economice, Chamal – presedintele parlamentului.
In ciuda acuzatiilor de nepotism, clanul celor patru frati a continuat sa conduca tara si sa se bucure de sprijinul publicului. Tara a trecut printr-o perioada prospera alimentata de banii imprumutati din strainatate si pe care guvernul ii folosea pentru a finanta serviciile publice.
Gotabaya Rajapaksa: Eroul de odinioara care a ingropat economia unei intregi tari
Dar, vremurile bune au ajuns la final. In timp ce razboiul civil i-a conferit lui Mahinda statutul legendar, a si ascuns primele semne ale decaderii sale.
Potrivit unui raport ONU din 2011, fortele guvernamentale sunt responsabile pentru abuzuri comise impotriva civililor, precum bombardamente, executii fara judecata, violuri si blocarea ajutoarelor umanitare pentru comunitatile afectate de razboi si saracie.
In raportul ONU se spunea ca trupele lui Mahinda ar fi responsabile pentru moartea a 40.000 de civili. Guvernul sau a respins intotdeauna astfel de acuzatii.
In acelasi timp, problemele economice se faceau tot mai simtite si era din ce in ce mai evident ca va fi un pret dur de platit pentru lejeritatea cu care guvernul a tratat lucrurile mai devreme.
Pana in 2015, Sri Lanka ii datora Chinei 8 miliarde de dolari, iar guvernul a preconizat ca datoria externa acumulata va ajunge sa consume 94% din GDP-ul tarii.
In acel an, Mahinda a pierdut alegerile prezidentiale in fata ministrului sanatatii. „Sri Lanka este o tara democratica si oamenii au fost socati de amploarea nepotismului”, potrivit lui Wignaraja. „Combinatia dintre nepotism si administrarea proasta a economiei [a starnit] supararea populatiei care i-a ales pe oamenii astia”.

Aceasta situatie ar fi putut fi destul ca sa distruga o dinastie mai slaba, dar nu a fost destul pentru familia Rajapaksa.
In aprilie 2019, militantii islamisti au ucis 290 de persoane intr-o serie de atentate cu bombe in biserici si hoteluri de lux. Tara, panicata de pericolul terorist, s-a indreptat din nou spre familia care a demonstrat ca poate sa obtina victoria pe campul de lupta.
„Poporul si-a exprimat din nou increderea pentru noi”, a spus Mahinda dupa ce acestia au castigat detasat alegerile parlamentare un an mai tarziu. La scurt timp, Gotabaya l-a desemnat pe fratele sau pe postul de premier.
Dar, la fel cum s-a intamplat si pe vremea presedintiei lui Mahinda, au inceput sa apara fisuri si in administratia lui Gotabaya, in special in ceea ce priveste gestionarea situatiei economice a tarii.
Ce masuri au dus la dezastrul economic din Sri Lanka
Expertii spun ca guvernul nu este de vina pentru toate problemele economice ale Sri Lankai, dar ca acestea s-au inrautatit din cauza unui sir de decizii gresite.
In primul rand, campania extinsa de imprumuturi pe care Sri Lanka a lansat-o pentru a finanta serviciile publice s-a suprapus unei serii de „lovituri” pentru economia tarii, precum dezastrele naturale si artificiale pe care le-a intampinat.
In fata unui deficit masiv, Rajapaksa a taiat taxele in incercare esuata de a stimula economia. Decizia s-a intors impotriva sa si a lovit in schimb si mai rau veniturile statului.
Agentiile de rating de tara au retrogradat Sri Lanka pana la un nivel apropiat de faliment, ceea ce inseamna ca tara a pierdut accesul la pietele internationale.
Sri Lanka a trebuit sa isi foloseasca rezervele de valuta straina pentru a-si putea plati datoriile, iar asta a afectat importurile de combustibili si alte produse esentiale, ceea ce a facut ca preturile sa creasca exponential.
Oamenii care au iesit la proteste se gasesc in situatia in care nu mai pot sa-si hraneasca familiile si sa isi alimenteze masinile cu benzina. Acum, oamenii trebuie sa stea la coada cu orele ca sa isi procure combustibili, ajungand deseori sa se lupte cu fortele de ordine si cu armata. Rafturile supermarketurilor sunt goale, iar rezervele de medicamente sunt aproape epuizate.

Ultima suflare a unei dinastii cazute in dizgratie
Familia Rajapaksa este acum trasa la raspundere de popor. Timp de mai multe luni de zile, oamenii din Sri Lanka au iesit pe strazi si au protestat impotriva felului in care Gotabaya si Mahinda au distrus economia tarii.
Protestele au inceput pasnic, dar au devenit violente in luna mai, atunci cand Mahinda a fost nevoit sa isi dea demisia din functia de premier. Decizia sa nu a alinat cu nimic frustrarea poporului, insa fratele lui a ramas la putere.
Gotabaya a tinut cu dintii de functia de presedinte in incercarea de a salva dinastia de la un dezastru total. In ultima instanta, insa, nu a avut de ales. Palatul sau unde obisnuia sa primeasca vizitele celor mai importanti demnitari a fost invadata si ocupata de protestatarii care s-au aruncat in piscina presedintelui si au iesit la picnic in curtea luxoasa a vilei sale.
Dupa cum a punctat si Wignaraja, aceaste scene reprezinta imaginea perfecta a sfarsitului unei ere. „Ai aceasta idee ca elita care conduce traieste in lux, in timp ce sunt foarte corupti, iar oamenii de rand intampina dificultati mari.”
„Sa ajungi sa fii alungat din propria ta casa de unde erai perceput ca un erou, este de necrezut. Este o cadere completa in dizgratie”.


