Inregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff, care a lucrat pentru revista Time, a fost "postata din greseala", marti, de jihadisti din cadrul gruparii utraradicale Statul Islamic (SI).

Potrivit site-ului, un cont pe reteaua de microblogging Twitter afiliat SI - suspendat in prezent - a publicat inregistrarea inainte de termenul prevazut in acest sens.

Alt cont afiliat SI, @Khattabyaz, a criticat postarea, dar era deja prea tarziu, inregistrarea aflandu-se in circulatie la momentul respectiv.

Gruparea sunnita ultraradicala si-a cerut scuze abonatilor pentru lipsa de disciplina, intr-un text postat pe site-ul Justpaste, in care se arata ca "o clarificare a erorii a fost prezentata de catre contul «Uyun al-Ummah», care a publicat videoclipul inainte de ora oficiala", potrivit Vocavtiv.com. "Utilizatorul a vazut un tweet cu videoclipul si a crezut ca a fost publicat oficial. Am incercat sa stergem videoclipul, dupa ce ne-am dat seama ca a fost publicat din greseala si le cerem scuze abonatilor (conturilor) Statului Islamic", se mai arata in acest text.

In inregistrarea video, postata marti, apare un calau imbracat in negru, care vorbeste cu un accent britanic si care pare sa confirme ca este acelasi barbat din inregistrarea video a decapitarii lui James Foley, noteaza site-ul. "Revin, Obama, si revin din cauza politicii tale externe arogante fata de Statul Islamic", a declarat barbatul mascat in aceasta inregistrare video de cinci minute.



Calaul a amenintat din nou ca executiile vor continua in cazul in care Statele Unite nu-si schimba politica externa, afirmand ca urmatorul va fi britanicul David Cawthorne Haines, prezentat in inregistrare dupa o imagine cu cadavrul decapitat al lui Sotloff. Acesta a aparut, anterior, in inregistrarea video a decapitarii lui James Foley.