Ministrul de Externe irlandez va atrage atentia secretarului american pentru comerţ Wilbur Ross asupra faptulu ca disputa comerciala dintre SUA si Canada pe avioanele produse de Bombardier ar putea sa aiba efecte negative asupra procesului de pace din Irlanda de Nord, informaza Reuters.

Saptamâna trecuta, administratia Donald Trump a impus drepturi antidumping de circa 220% pentru avioanele de transport civil CSeries produse de canadienii de la Bombardier, dar ale caror componente sunt fabricate în Irlanda de Nord.Decizia pune în pericol joburile a 4.200 de persoane, într-una dintre cele mai sarace provincii ale Regatului Unit.

Conflictul comercial dintre SUA si Canada a pornit de la constructorul american Boeing, care a sesizat autoritatile, acuzand Bombardier ca beneficiaza de subventii publice pentru avioanele CSeries.

Relatiile comerciale dintre Ottawa si Washington erau deja tensionate, dupa ce Donald Trump a decis renegocierea Tratatului nord-american de liber schimb dintre SUA, Canada si Mexic.Fabrica Bombardier din Belfast este cea mai mare din Irlanda de Nord si cel mai mare angajator din regiune. Liderii politici de la Belfast au avertizat Washingtonul ca securitatea economica a zonei joaca un rol crucial în mentinerea pacii în Irlanda de Nord, în care sunt înca vizibile semnele razboiului dintre catolici si protestanti, care a macinat tara timp de 30 de ani.

Timp de trei decenii, ciocniri sângeroase au avut loc între nationalistii irlandezi catolici, pe de o parte, si protestantii unionisti, pe de alta parte, conflict soldat cu 3.600 de morti. Pacea a fost restabilita în urma cu 20 de ani. In 1998, Acordul de pace din Vinerea Mare (“Good Friday Agreement") a pus capat acestei perioade de infruntari confesionale, conflict catralogat ca fiind unul dintre cele mai sangeroase din Europa de dupa razboi.

Washingtonul a jucat un rol crucial în restabilirea pacii în provincie si semnarea Acordului din Vinerea Mare, iar interventia ministrului irlandez va veni în sprijinul Belfastului si Londrei, care au facut de asemenea demersuri pentru rezolvarea favorabila a conflictului dintre SUA si Canada, fara sp afecteze fabrica din Irlanda de Nord.

“Îi voi atrage atentia (lui Ross) asupra îngrijorarilor guvernului irlandez în privinta potentialelor implicatii negative pe care conflictul comercial dintre SUA si Canada l-ar putea avea asupra fortei de munca de la fabrica Bombardier din Irlanda de Nord si asupra stabilitatii economcie din regiune, care este esentiala pentru mentinerea pacii”, a precizat Simon Coveney, care va efectua o vizita de doua zile la Washington.

Nu numai situatia de la fabrica Bombardier provoaca îngrijorare la Belfast. Iesirea Marii Britaii din UE si trasarea unei granite între Republica Irlanda si Irlanda de Nord este de asemenea un subiect fierbinte pe agenda negocierii Brexitului. Dupa iesirea Regatului Unit din UE, granita de 500 de km dintre Irlanda si Irlanda de Nord va fi singura frontiera terestra dintre Marea Britanie si blocul comunitar.

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Republica Irlanda au aderat impreuna la UE, in 1973, intr-o perioada in care violentele si atacurile teroriste pusesera stapanire pe Belfast. Controalele de la granita dintre cele doua tari au fost eliminate in anii ’90, cand cele doua state au devenit parte a pietei unice europene, iar Acordul din Vinerea Mare din 1998 a dus la incetarea ostilitatilor dintre republicanii catolici care luptau pentru unificarea Irlandei si protestantii unionisti loiali Regatului Unit.

Lideri politici de la Londra, Dublin si Belfast au declarat ca vor sa evite o “hard border”, care presupune controale vamale si posturi de control frontalier.